28 octombrie 2019

Superblog 2019 - nu am timp dar mă mănâncă

Da, din primăvară până acum timpul nu s-a mai înmulțit, tot 24 ore are ziua și acum ( bine, excepție face ziua de 27 octombrie care a avut 25)
Însă, am tot urmărit din umbră ce se întâmplă în ediția aceasta și simt că mă mănâncă. 
Uneori vreau să scriu și eu, sau mă trezesc gândindu-mă la cum aș putea scrie vreun articol. 
Iar tratamentul pentru acest tip de mâncărimi este sa mă bag și eu măcar la una dintre probe. 
Așa că, iată-mă, mă înscriu pe la mijlocul competiției. Scopul este să scriu măcar la o probă. Să mă tratez adică!!

06 martie 2019

Ne înscriem iar la Superblog: SpringSuperblog 2019!


Nu am mai apucat să particip la nici o probă în toamnă. Aș putea începe cu motivul clasic „lipsa de timp”..dar, o las așa.. nici nu mă scuz, nici nu mă laud... 
Mi se pare însă că am clipit doar de două ori de atunci și a și venit ediția de primăvară.
Am zis că mai bine nu mă înscriu, ca să nu mă fac iar de rușine, neparticipând deloc ( nu îmi place când nu îmi ating obiectivele personale).
Dar, ce credeți? „Ardeleanu” ( nu s-a născut acolo, dar are toate trăsăturile unuia) a zis că vrea el să participe și să scrie.
Așa că: fiți pe fază: Eu, mamă în fiecare zi, mă înscriu la superblog, însă el, tata în fiecare zi, alias „ ardeleanu” se ambiționează să devină finalist 😊
Să o vedem și pe asta 😊



Eu sper ca pe mine să mă impulsioneze să scriu și eu mai mult. Atât!

16 octombrie 2018

Superblog, un deceniu de scriitură

Trebuie să recunosc că în primăvară, pentru diploma de finalist Superblog « am tras » toată familia. 
Fiecare cu contribuția lui desigur ( unii cu gălăgia, alții cu ideea şi puţini cu scrisul) 
A fost greu, pentru că în casă era mai multă zarvă și alergat de copil mic, decât scris. Dar am reușit. 
Dar, trebuie să o spun franc, tatăl celor două A. a scris mai mult decât mine. 
După 15 ani de căsătorie, am descoperit o latură nouă a lui, cea creativă. Dar acesta este alt subiect. 
La competiţia din toamnă, am zis că nu mă mai înscriu.
Dar, totuși, văzând cine și ce mai zice pe acolo pe grup, sponsorii, participanţii am zis că mă înscriu ( sau ne înscriem, cine știe?)
Nu îmi propun să fiu finalistă, pentru că știu că vitezq de alergare a copilului mic s-a dublat și nu cred că voi reuşi să alerg bine în mai multe direcţii.
Dar, îmi propun să particip la câteva probe. Alea care îmi vor face cu ochiul mai tare.
Le urez success concurenţilor care vor să ajungă finalişti ai ediţitiei aniversare!

16 august 2018

Cum să trăieşti 90 ani cu zâmbetul pe buze

Mens sana in corpore sano (Minte sănătoasă în corp sănătos). Juvenal

...El a trăit după acest principiu toată viața.
Și a trăit cei 90 ani cu bucurie pentru fiecare zi, cu drag pentru cei apropiați. A trăit fără să își încarce sufletul cu răutățile oamenilor și fără să lase greutățile să îl doboare. 
Au trecut 19 ani de când nu mai e. Când depănăm amintiri despre el, vorbim de parcă s-a întâmplat zilele trecute.
Și zâmbim de parcă ar fi lângă noi ( poate chiar e, dacă apare în visele noastre în momente cheie).
Nu m-am gândit atunci, la cei 19 ani ai mei,  să îl întreb ce îl face să fie optimist și să își facă planuri chiar și la aproape 90 ani. Dar cred că felul lui de a fi și de a vedea viața l-au făcut să rămână tânăr în suflet până în ultima clipă. Și sa trăiască cu zâmbetul pe buze. 
Pentru mine el a fost un exemplu de om care alege o viață plină de optimism și grijă pentru corpul și mintea sa.

Deși născut înainte de Primul Război Mondial și cu doar 4 clase câte se făceau atunci, bunicul meu avea mai multa clasă decât mulți dintre cei care au terminat facultatea.
A trăit în vremuri grele, a trecut prin două Războaie Mondiale, a trebuit să se adapteze schimbărilor politice și economice multiple în cei aproape 100 ani de viață.
Cu toate acestea, el și-a trăit viață cu mult optimism, cu multa poftă chiar, as zice, și cu multă grija pentru sănătate, pentru suflet, pentru frumusețea interioară și exterioară.
A fost omul care a mâncat la ore fixe o bună parte din viață, care a ales cu grijă ce și când consumă.
A fost omul care făcea băi regulate în ierburi medicinale, aromate și pline de sănătate.
În fiecare săptămână, fără excepție,  făcea baie în copaie, într-o infuzie de flori și ierburi medicinale alese cu grija.
Doamne ce frumos mai mirosea după aia în casa lui, de la aburii lăsați de florile și frunzele de cimbrișor, de busuioc sau de galbenele! Pe atunci nu știam ce e ala Spa, dar gândul mă ducea mereu la un loc relaxant, plin de flori, miros și bucurie.

Multă vreme după ce nu a mai fost bunicul am căutat să readuc în minte acel sentiment de bine pe care îl simțeam în casa lui unde mirosea mereu a flori.


Sursa: Pinterest
A fost omul care a băut toată viaţa ceaiul de mentă din samovarul vechi sovietic . Din simplu motiv ca îl facea sa se simta bine.
A fost omul căruia îi plăcea mult să facă glume, să radă și să îi facă pe alții să radă.

A fost omul care nu a păstrat cana cea mai bună sau cămașa cea mai cea pentru o zi specială. Pentru el fiecare zi era specială.

Fie că  mergea la serviciu (a lucrat la primărie), sau la pescuit, de fiecare dată când se pregătea să iasă undeva, o făcea că în zi de sărbătoare. Îl văd și acum cum se parfuma cu cele mai naturale arome existente pe vremea lui, cum se îmbrăca elegant și cu atenție. Uneori își punea și o medalie de veteran al războiului în piept. Ieșea din casa, doar când era convins că fiecare detaliu este pus la punct.
S-a bucurat de viață. Asta l-a făcut să aibă mereu o minte sănătoasă într-un corp care a rezistat fără doctori până la cei aproape 90 ani.

„Unii oameni sunt batrâni la 18, alţii sunt tineri la 90… Timpul este un concept creat de om.” Yoko Ono
Sursa: Unsplash
Bunicul a îmbătrânit frumos.  Da, bineînțeles, că a îmbătrânit și el la un moment dat. Dar, a îmbătrânit atât de frumos încât noi nici nu ne-am dat seama că anii au trecut peste el. În timpul în care fost în viața mea ( până la 19 ani ai mei) pentru mine bunicul a părut același. Mereu cu spatele drept, cu medaliile de veteran al războiului la piept și cu zâmbetul pe buze.  
Pentru mine asta înseamnă să îmbătrânești frumos. Să îmbătrânești în mod firesc, dar să îți păstrezi mintea și corpul sănătos. Să rămâi zâmbitor și să tratezi cu optimism orice situație îți apare în calea vieții.  

 "A ști cum să îmbătrânești este o capodoperă a înțelepciunii, și unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi." Henri Amiel

31 iulie 2018

DPT15 şi cum reuşeşte Parenting PR să aducă oamenii împreună

"Ai înnebunit, Lilia? Ce cauți tu aici? Engagement? Social Media? Tu? Care scrii din an în Paște( şi asta în cea mai bună situație) ? Ce cauți tu aici? "
La întâlniri de genul celei din 21 iulie, de la Ok Center, lumea se prezintă cu numele blogului.  
Eu mă prezint doar cu prenumele meu.
M-aș ascunde într-un colț doar să nu mă întrebe nimeni ce blog am.
Nu, nu mi-e rușine cu el. E ca și cum mi-ar fi rușine cu copilul meu. Îmi iubesc și blogul, și copilul, pentru mine sunt perfecți așa cum sunt.
Mi-e rușine de mine. Mi-e rușine că nu am înțeles în timp util că și un blog are nevoie de îngrijire. 
Nu e nici un secret că, deși am blogul de 11 ani, l-am cam abandonat, uneori am și uitat de el ( vorba aia « nu cerea mâncare ») 
Am înțeles destul de târziu ( în mare parte urmărind discuțiile de pe grupul fb al bloggerilor părinţi) că un blog are nevoie de dragoste, atenție și de metode specifice pentru a îi scoate în evidență punctele forte. La fel cum un copil are nevoie de susținere și iubire pentru a reuși în viață.  
Evenimentele Digital Parents Talks, organizate lunar  de Parenting PR și dedicate bloggerilor părinți, te ajută să faci asta.  Şi nu te ajută doar legat de partea tehnică şi ce e de urmărit la un blog, ci te şi inspiră şi te ajută să îţi găseşti motivaţia de a îţi urma pasiunea.
Ana și Lavinia sunt cele care se dau peste cap ca să identifice întrebările și nevoile legate de atingerea succesului pe un blog. Dar tot ele sunt cele care caută și aduc în cadrul acestor întâlniri speakeri/persoane care pot răspunde tuturor celor care ştiu ce caută.
 
Parenting PR ajută comunitatea de bloggeri chiar mai mult decât îşi propun
Pe 21 iulie, la OK Center si cu sustinerea Lidl, a avut loc al 15-lea eveniment DPT. Ei, eu abia acum mi-am făcut curaj să revin!
Am mai fost o dată, la cel aniversar, unde s-a discutat despre SEO (limba chineză pentru mine).  
Atunci am plecat cu ideea că nu e de mine. Mai bine mă ascund şi nu mai am bătai de cap.
Dar, m-a ros gândul că renunţ aşa uşor, am mai analizat şi parcă, parcă....
La sfârșitul articolului vă voi lăsa mai multe linkuri către blogurile unde fetele au scris (mai frumos, mai clar și mai concis decât aş face-o eu) despre această parte legată de Engagement și Social Media ( Tema a fost "Cum să scriem texte care să genereze engagement?")
Acolo veți găsi informații despre :
  • Cum trebuie să îți structurezi mesajele?
  • Cât de important este momentul în care postezi ? (dimineața, seara, în ce zi ?) 
  • Ce tipuri de articole crează engagement ? 
  • Cu SEO sau fără? 
  • Ce cărți/cursuri ne pot ajuta în procesul de scriere?
  • Şi alte secrete care pot genera engagement..
Nu are rost să mă repet. Ele au fost mai harnice și au scris mai repede. Şi chiar frumos şi util.

După DPT15 : am înțeles că nu trebuie să îmi pară rău că nu am dat la Jurnalism în anul 97

Deși, subiectul întâlnirii DPT15 era legat de Engagement şi Social Media ( ceea ce pentru blogul meu e încă SF) eu mi-am găsit o parte din răspunsurile la așteptările şi frământările mele.  E ceva cu fetele astea două dacă ştiu şi telepatic ce aşteptări avem!
Despre ele voi scrie mai jos.
Întâi de toate vreau să spun: Ana și Lavinia, vă mulțumesc pentru că pe 21 iulie, m-ați ajutat personal în mult mai multe privințe decât cele legate de tema întâlnirii.
În primul rând pentru că am reușit, pentru o zi, să mă simt și altcineva în afară de mamă și angajat corporate. Am reușit să socializez, să cunosc oameni noi, sau să îi cunosc mai bine pe ceilalţi.
Uitându-mă la toate mamele prezente, mi-am spus încă o dată că se poate ! se poate să fii și mamă, și angajat full-time, dar și dedicat unei pasiuni.
Celei de a scrie în cazul meu. Se poate, nu-i așa ?
În al doilea rând am înțeles că nu trebuie să mă blochez și să mă opresc din a scrie doar pentru că, la 17 ani, am ales facultatea de Economie în locul celei de Jurnalism ( m-am lăsat influențată de vorbele mamei, ce să fac…)
Din ce ne-au dezvăluit Ana-Maria( O fată cu poftă de viaţă. Şi de scris), Ioana ( alias Prinţesa Urbană) și Cristina ( Blogul Mamei), meseria de Jurnalist este un atu de cele mai multe ori.
Dar nu este cheia indispensabilă a succesului.
Da, ajută la a scrie mai concis, mai structurat, documentat corect și obiectiv. Dar uneori, te și încurcă. Ca jurnalist, poți să cazi în capcana de a scrie un articol după un şablon, ca pe un reportaj. Poate şi fără emoție și fără să îl faci pe cititor să între în povestea ta.
Ioana zicea  "….contează întâi să îți placă ce scrii… "  "În jurnalism uneori scrii și despre ce nu îți place..." mai menţiona ea.
"Blogul este mai mult poveste" zicea Ana-Maria. Iar rolul bloggerului este să scrie astfel încât cititorul să poată să simtă că poate veni cu tine în povestea ta. Că va simți ce simți și tu.
Cristina spunea că nu trebuie să fii jurnalist ca să poți găsi inspirație în orice. E nevoie de atenţie şi dorinţă.
Ingredientul principal în a ajunge să ai succes și să scrii bine nu existăm dar am notat că este foarte important:
  • Să scrii ! Să scrii mult, cu pasiune și cu emoție !  
  • Să scrii corect 
  • Să scrii asumat 
  • Să citești ! => Raisa , care a participat în a doua parte a evenimentului şi pe care o admir foarte mult, spunea că " Niciodată nu vei fi un scriitor bun dacă nu vei citi. Mult! Triplu faţă de cât scrii!" iar Mia Munteanu ne transmite că :  " “A scrie bine” pentru mine înseamnă un exercițiu pe care e musai să-l practici în fiecare zi."
  • Să publici! => Mia zice " Publică orice, dar nu-ți fie frică să publici, textul tău nu va fi gata niciodată cu adevărat. Doar scrie."
Despre asta a fost pentru mine DPT15: despre pasiune, emoţie şi oameni. Şi Scris. Scrisul ne-a adus pe toţi acolo. Sau mai degrabă, pe toate.


Lista cu articole la aceeaşi temă:
Ana Nicolescu :
Prima parte despre a doua parte: https://mamicaurbana.ro/social-media-si-comunitati/

11 aprilie 2018

„Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.” I. Kant

"Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea" Nelson Mandela 

Vise năruite la o distanţă de 9 km de casă
Într-o zi au primit vestea că școala din satul lor se închide. Clădirea oricum stătea să cadă pe ei de ceva timp. 
La începutul toamnei au suportat cumva cele câteva săptămâni de căldură excesivă. Nu s-au plâns nici când au început ploile și au trebuit să se înghesuie toți în partea dreaptă a clasei pentru a face loc găleților care strângeau apa. 
Însă, de când a venit iarna și vântul a început să aducă zăpada prin crăpăturile din pereți și geamuri, li s-a spus că până aici a fost. Directorul școlii a ridicat din umeri și le-a arătat cu capul către satul vecin.  Spre școala care se află la 9 km de aceasta. El era directorul ambelor școli. Nici cea din satul vecin nu era o școală cu mult mai dotată. Iarna cădea curentul destul de des. Însă, cel puțin aveau câte o sobă la fiecare două săli de clasă, iar profesorii reușeau sa țină toate orele. 
În seara aceea Ionuț a plâns înfundat în pernă ore întregi. Știa că nu are cum să ajungă la școala din satul vecin. Nu îi ajungeau picioarele și nici încălțămintea pentru o iarnă întreagă. 
Și totuși, în clasa a V-a fusese olimpic la română. Luase locul II pe județ, iar speranța renăscuse în sufletul lui când a văzut rezultatul. Se vedea deja la facultate, inginer, cu o familie cu doi copii, într-un apartament de la oraș.
 
"Educația nu este o pregătire pentru viață, ci însăși viața." John Dewey
Povestea de mai sus este una fictivă, dar din păcate, asemănătoare cu realitatea multor Ionuti sau Ioane din satele României. Încă se întâmplă ca societatea să năruie vise.

Fundația oricărei societăți este educația copiilor. O educație solidă, eficientă, bazată pe respectul individului, ar asigura un viitor îndelungat și sănătos nu doar celor educați, dar și celor care au investit în ea.
Este foarte trist să vezi cât de ignorată este educația la noi. Rezultatele se văd déjà în jurul nostru și, din păcate, se vor vedea și în viitor.
Sunt multe de făcut și de schimbat în domeniul educației. Dacă aș avea puterea necesară (fizică, psihică, financiară), aș schimba multe.
În primul rând școala, educația, trebuie să fie cu adevărat gratuite, asigurate de stat chiar până la nivelul studiilor universitare. Când zic gratuite, mă refer la a avea asigurat absolut tot de ce e nevoie.
Profesorii trebuie să fie extrem de bine pregătiți. Ei trebuie să reprezinte modelele copiilor, să le insufle atracția către studiu, să le trezească pasiunea pentru materiile predate.
Salariile profesorilor, să fie foarte mari. Și bineînțeles, concursul pentru obținerea unui post în învățământ ar trebui să fie extrem de bine conceput, astfel încât să ajungă în acest domeniu oameni potriviți pentru această activitate.
Statul trebuie sa asigure tot ceea ce este necesar în cadrul învățământului. Clădiri adecvate, mobilier bine gândit, săli de clasă cu aparatură ultramoderna: calculatoare, proiectoare, manuale și cursuri digitale, tablete pentru elevi, internet în fiecare școală.
Programa educațională trebuie regândită permanent, adaptată des la vremurile în continuă schimbare în care trăim. Școala trebuie să fie capabilă să se adapteze rapid la schimbări, să poată renunța la materii învechite și să fie capabilă să prezinte materii noi.
Sursa: Jesuit Networking
Visez la o sală de clasă model, cu elevi adunați în jurul unui profesor pasionat de materia pe care o predă. Profesor, care, ajutat de tehnologia actuală, proiectoare 3D, holograme, table inteligente, reușește să capteze atenția copiilor, să îi facă dornici să afle cât mai multe din ceea ce li se arată. Aș dori o școală care să fie atât de eficientă încât elevii să fie imuni la toate tentațiile nocive care îi înconjoară permanent. Copii care își aleg ca modele de urmat în viață: profesori, sportivi de performanță, oameni de știință, oameni de cultură, scriitori, personaje deosebite din cărți. Copii care își aleg, cu discernământul furnizat de o școală deosebită : muzica pe care o ascultă, filmele, hainele cu care se îmbracă. Aleg cum și cât folosesc internetul, televizorul, timpul liber.
Aș dori că nici un Ionuț să nu mai plângă în pernă.
Aș dori o școală pentru el. Și pentru Nicușor. Și pentru Elena.Aș dori o școală pentru fiecare copil care vrea să învețe și să lupte pentru un viitor mai bun.
Aș dori să nu mai existe cei 9 km care sting speranțe.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

28 martie 2018

"Cel mai bine este sa arati natural, dar pentru asta ai nevoie de machiaj" (Calvin Klein)



Barbatii nu inteleg mecanismele, » din spatele scenei », care duc la rezultatele acelea uimitoare, cosmeticele  care le fac pe femei sa arate atat de bine.
Cosmetice care au in compozitie tot felul de ingrediente active de ultimă generație: acid hialuronic, pudra de diamant, Vitamina E sau extracte din tot felul   fructe, legume si alte plante de care nici nu au auzit pana acum, nici ei, nici femeile de langa ei.
Recunosc, sunt si peste puterea mea de intelegere. Dar, chiar si sotul ( care nu intelege nici cat inteleg eu) admite ca, de multe ori, efectul folosirii lor este impresionant.
Un fond de ten deosebit, un machiaj pentru ochi, un ruj bun, o oja si un lac de unghii, daca sunt de calitate si sunt aplicate corect pot avea niste efecte spectaculoase.

Am vazut si efecte spectaculoase in sens negativ. Am vazut fond de ten aplicat atat de mult, incat ma ducea cu gandul la martipanul de pe tort, la gletul din constructii, la chitul din tabla de la masini. Oje pe unghii care m-au facut sa cred ca doamna lucreaza la circ. Machiaj la nivelul ochilor care ma ducea cu gandul la personaje din filme de groaza.

“De departe liceu, de aproape muzeu”.  Stiti proverbul, nu ?
Cand il aud, ma gandesc mereu la doamnele care refuza sa-si recunoasca varsta si incearca sa isi incarce fata cu diverse cosmetice trantite la intamplare si intr-o ordine bizara si de neinteles.  
Insa, din fericire, mai exista si cazuri in care aceeasi doamna decide sa arunce toate cosmeticele care o fac sa arate a muzeu si nenaturala. Se decide intr-o zi si alege pentru trusa de machiaj cosmetice de o calitate superioara cu ingrediente de ultima generatie. Asa cum sunt, de exemplu, si cele 74 produse din noua gama de machiaj Gerovital Beauty «  Mai mult decat culoare ».
Si ia uitati-va cum, astazi, admirand-o pe Doamna noastra, vom schimba proverbul in : « De departe liceu, de aproape …tot liceu » ( pana la demachiere desigur, dar asta e alta poveste)

Nuu, stati asa,  chiar daca noua gama acopera acoperă toate necesitațile unui machiaj complet, nu trebuie sa cumparati toate cele 74 produse daca vreti sa « aratati a liceu de aproape » si dupa ce ati dat bacalaureatul.
Gama are atatea produse pentru ca vor sa le permita tuturor femeilor sa aleaga atat in functie de ten, varsta si particularitatea pielii, cat si in functie de preferintele si starea femeii.
Nu sunt eu un as in ale machiajului, dar ceva stiu si eu : este de ajuns sa am cateva produse, dar sa fie alese cu grija atat pentru piele cat si pentru starea mea sufleteasca.
Cred ca nu numarul produselor conteaza ci modul in care le folosim. Daca e sa ma intrebati pe mine, as zice ca avem nevoie de exact atat cat sa acoperim cu succes micile imperfectiuni (Slava Domnului, nimeni nu e perfect asa ca nu va faceti griji, nu sunteti singura care vreti sa le ascundeti).

In trusa mea gasesc cateva nuante de ruj, un anticearcan, un Mascara Devilash, un fond de ten ales cu greu si multa incertitudine, un fard de pleoape.
Nu, nu prea ma pricep la machiaj, dar atunci cand am constatat ca micile imperfectiuni se tot inmultesc, am cerut ajutorul unei prietene apropiate care se pricepe.
Asa am aflat atunci, de la prietena mea, ca trebuie sa aleg intai si intai produse cu beneficii certificate: hidratare, protectie, rezistenta indelungata, matifiere. Apoi, pentru ca, in prima faza, ma uitam ca la poarta noua, a mers cu mine intr-unul dintre magazinele de brand Gerovital şi Farmec si m-a ajutat sa mi le aleg. M-a ajutat sa le si folosesc pentru a realiza primul meu machiaj pentru zi de zi. Apoi, cand a fost nevoie si de un machiaj mai special, a venit si cu trusa ei, care continea si alte produse din gama Gerovital Beauty si care m-au ajutat sa ma simt deosebita in acea zi aparte. 

Faceti si voi asta ! Nu incercati sa alegeti singure daca nu va pricepeti ! Va puteti face mai mult rau decat bine. Atat tenului, cat si dispozitiei. Nu mai zic ca riscati ca, in loc sa ascundeti imperfectiunile, sa le accentuati.

"Machiajul este pur şi simplu o extensie a personalităţii tale, iar culorile, hainele şi machiajul, toate exprimă şi spun câte ceva despre tine". (Gene Simmons )
 Acest articol a fost scris pentru SpringSuperblog 2018