Da, din primăvară până acum timpul nu s-a mai înmulțit, tot 24 ore are ziua și acum ( bine, excepție face ziua de 27 octombrie care a avut 25)
Însă, am tot urmărit din umbră ce se întâmplă în ediția aceasta și simt că mă mănâncă.
Uneori vreau să scriu și eu, sau mă trezesc gândindu-mă la cum aș putea scrie vreun articol.
Iar tratamentul pentru acest tip de mâncărimi este sa mă bag și eu măcar la una dintre probe.
Așa că, iată-mă, mă înscriu pe la mijlocul competiției. Scopul este să scriu măcar la o probă. Să mă tratez adică!!
Mama in fiecare zi...
Copiii vin pe lume cu agenda lor proprie: unii ne lumineaza viata, unii ne testeaza rabdarea, unii ne dau un scop, altii incep sa aiba grija de noi.. cert este ca atunci cand vin, copiii schimba totul.. (DH)
28 octombrie 2019
06 martie 2019
Ne înscriem iar la Superblog: SpringSuperblog 2019!
Nu am mai apucat să particip la nici o probă în toamnă. Aș putea începe cu motivul clasic „lipsa de timp”..dar, o las așa.. nici nu mă scuz, nici nu mă laud...
Mi se pare însă că am clipit doar de două ori de atunci și a și venit ediția de primăvară. Am zis că mai bine nu mă înscriu, ca să nu mă fac iar de rușine, neparticipând deloc ( nu îmi place când nu îmi ating obiectivele personale).
Dar, ce credeți? „Ardeleanu” ( nu s-a născut acolo, dar are toate trăsăturile unuia) a zis că vrea el să participe și să scrie.
Așa că: fiți pe fază: Eu, mamă în fiecare zi, mă înscriu la superblog, însă el, tata în fiecare zi, alias „ ardeleanu” se ambiționează să devină finalist 😊
Să o vedem și pe asta 😊
16 octombrie 2018
Superblog, un deceniu de scriitură
Trebuie să recunosc că în primăvară, pentru diploma de finalist Superblog « am tras » toată familia.
Fiecare cu contribuția lui desigur ( unii cu gălăgia, alții cu ideea şi puţini cu scrisul)
A fost greu, pentru că în casă era mai multă zarvă și alergat de copil mic, decât scris. Dar am reușit.
Dar, trebuie să o spun franc, tatăl celor două A. a scris mai mult decât mine.
După 15 ani de căsătorie, am descoperit o latură nouă a lui, cea creativă. Dar acesta este alt subiect.
La competiţia din toamnă, am zis că nu mă mai înscriu.
Dar, totuși, văzând cine și ce mai zice pe acolo pe grup, sponsorii, participanţii am zis că mă înscriu ( sau ne înscriem, cine știe?)
Nu îmi propun să fiu finalistă, pentru că știu că vitezq de alergare a copilului mic s-a dublat și nu cred că voi reuşi să alerg bine în mai multe direcţii.
Dar, îmi propun să particip la câteva probe. Alea care îmi vor face cu ochiul mai tare.
Le urez success concurenţilor care vor să ajungă finalişti ai ediţitiei aniversare!
Fiecare cu contribuția lui desigur ( unii cu gălăgia, alții cu ideea şi puţini cu scrisul)
A fost greu, pentru că în casă era mai multă zarvă și alergat de copil mic, decât scris. Dar am reușit.
Dar, trebuie să o spun franc, tatăl celor două A. a scris mai mult decât mine.
După 15 ani de căsătorie, am descoperit o latură nouă a lui, cea creativă. Dar acesta este alt subiect.
La competiţia din toamnă, am zis că nu mă mai înscriu.
Dar, totuși, văzând cine și ce mai zice pe acolo pe grup, sponsorii, participanţii am zis că mă înscriu ( sau ne înscriem, cine știe?)
Nu îmi propun să fiu finalistă, pentru că știu că vitezq de alergare a copilului mic s-a dublat și nu cred că voi reuşi să alerg bine în mai multe direcţii.
Dar, îmi propun să particip la câteva probe. Alea care îmi vor face cu ochiul mai tare.
16 august 2018
Cum să trăieşti 90 ani cu zâmbetul pe buze
„Mens sana in corpore
sano” (Minte sănătoasă în corp sănătos). Juvenal
A
fost omul care a băut toată viaţa ceaiul de mentă din samovarul vechi sovietic . Din simplu motiv ca îl facea sa se simta bine.
...El a trăit după acest principiu toată viața.
Și a trăit cei 90 ani cu bucurie pentru fiecare zi, cu drag pentru cei apropiați. A trăit fără să își încarce sufletul cu răutățile oamenilor și fără să lase greutățile să îl doboare.
Au trecut 19 ani de când nu mai e. Când depănăm amintiri despre el, vorbim de parcă s-a întâmplat zilele trecute.
Și zâmbim de parcă ar fi lângă noi ( poate chiar e, dacă apare în visele noastre în momente cheie).
Nu m-am gândit atunci, la cei 19 ani ai mei, să îl întreb ce îl face să fie optimist și să își facă planuri chiar și la aproape 90 ani. Dar cred că felul lui de a fi și de a vedea viața l-au făcut să rămână tânăr în suflet până în ultima clipă. Și sa trăiască cu zâmbetul pe buze.
Pentru mine el a fost un exemplu de om care alege o viață plină de optimism și grijă pentru corpul și mintea sa.
Și zâmbim de parcă ar fi lângă noi ( poate chiar e, dacă apare în visele noastre în momente cheie).
Nu m-am gândit atunci, la cei 19 ani ai mei, să îl întreb ce îl face să fie optimist și să își facă planuri chiar și la aproape 90 ani. Dar cred că felul lui de a fi și de a vedea viața l-au făcut să rămână tânăr în suflet până în ultima clipă. Și sa trăiască cu zâmbetul pe buze.
Pentru mine el a fost un exemplu de om care alege o viață plină de optimism și grijă pentru corpul și mintea sa.
Deși născut înainte de Primul Război Mondial și cu doar 4 clase câte se făceau atunci, bunicul meu avea mai multa clasă decât mulți dintre cei care au terminat facultatea.
A trăit în vremuri grele, a trecut prin două Războaie Mondiale, a trebuit să se adapteze schimbărilor politice și economice multiple în cei aproape 100 ani de viață.
Cu toate acestea, el și-a trăit viață cu mult optimism, cu multa poftă chiar, as zice, și cu multă grija pentru sănătate, pentru suflet, pentru frumusețea interioară și exterioară.
A fost omul care a mâncat la ore fixe o bună parte din viață, care a ales cu grijă ce și când consumă.
A fost omul care făcea băi regulate în ierburi medicinale, aromate și pline de sănătate.
În fiecare săptămână, fără excepție, făcea baie în copaie, într-o infuzie de flori și ierburi medicinale alese cu grija. A fost omul care a mâncat la ore fixe o bună parte din viață, care a ales cu grijă ce și când consumă.
A fost omul care făcea băi regulate în ierburi medicinale, aromate și pline de sănătate.
Doamne ce frumos mai mirosea după aia în casa lui, de la aburii lăsați de florile și frunzele de cimbrișor, de busuioc sau de galbenele! Pe atunci nu știam ce e ala Spa, dar gândul mă ducea mereu la un loc relaxant, plin de flori, miros și bucurie.
Multă vreme după ce nu a mai fost bunicul am căutat să readuc în minte acel sentiment de bine pe care îl simțeam în casa lui unde mirosea mereu a flori.
Sursa: Pinterest |
A fost omul căruia îi plăcea mult să facă glume, să radă și să îi facă pe alții să radă.
A fost omul care nu a păstrat cana cea mai bună sau cămașa cea mai cea pentru o zi specială. Pentru el fiecare zi era specială.
Fie că mergea la serviciu (a lucrat la primărie), sau la pescuit, de fiecare dată când se pregătea să iasă undeva, o făcea că în zi de sărbătoare. Îl văd și acum cum se parfuma cu cele mai naturale arome existente pe vremea lui, cum se îmbrăca elegant și cu atenție. Uneori își punea și o medalie de veteran al războiului în piept. Ieșea din casa, doar când era convins că fiecare detaliu este pus la punct.
S-a bucurat de viață. Asta l-a făcut să aibă mereu o minte sănătoasă într-un corp care a rezistat fără doctori până la cei aproape 90 ani.
„Unii oameni sunt batrâni la 18, alţii sunt tineri la 90… Timpul este un concept creat de om.” Yoko Ono
A fost omul care nu a păstrat cana cea mai bună sau cămașa cea mai cea pentru o zi specială. Pentru el fiecare zi era specială.
Fie că mergea la serviciu (a lucrat la primărie), sau la pescuit, de fiecare dată când se pregătea să iasă undeva, o făcea că în zi de sărbătoare. Îl văd și acum cum se parfuma cu cele mai naturale arome existente pe vremea lui, cum se îmbrăca elegant și cu atenție. Uneori își punea și o medalie de veteran al războiului în piept. Ieșea din casa, doar când era convins că fiecare detaliu este pus la punct.
S-a bucurat de viață. Asta l-a făcut să aibă mereu o minte sănătoasă într-un corp care a rezistat fără doctori până la cei aproape 90 ani.
„Unii oameni sunt batrâni la 18, alţii sunt tineri la 90… Timpul este un concept creat de om.” Yoko Ono
Sursa: Unsplash |
Bunicul a îmbătrânit frumos. Da, bineînțeles, că a îmbătrânit și el la un moment dat. Dar, a îmbătrânit atât de frumos încât noi nici nu ne-am dat seama că anii au trecut peste el. În timpul în care fost în viața mea ( până la 19 ani ai mei) pentru mine bunicul a părut același. Mereu cu spatele drept, cu medaliile de veteran al războiului la piept și cu zâmbetul pe buze.
Pentru mine asta înseamnă să îmbătrânești frumos. Să îmbătrânești în mod firesc, dar să îți păstrezi mintea și corpul sănătos. Să rămâi zâmbitor și să tratezi cu optimism orice situație îți apare în calea vieții.
"A ști cum să îmbătrânești este o capodoperă a înțelepciunii, și unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi." Henri Amiel
"A ști cum să îmbătrânești este o capodoperă a înțelepciunii, și unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi." Henri Amiel
31 iulie 2018
DPT15 şi cum reuşeşte Parenting PR să aducă oamenii împreună
"Ai înnebunit, Lilia? Ce cauți tu aici? Engagement?
Social Media? Tu? Care scrii din an în Paște( şi asta în cea mai bună situație)
? Ce cauți tu aici? "
La întâlniri de genul celei din 21 iulie, de la Ok Center,
lumea se prezintă cu numele blogului.
Eu mă prezint doar cu prenumele meu.
M-aș ascunde într-un colț doar să nu mă întrebe nimeni ce blog am.
Nu, nu mi-e rușine cu el. E ca și cum mi-ar fi rușine cu copilul meu. Îmi
iubesc și blogul, și copilul, pentru mine sunt perfecți așa cum sunt.
Mi-e rușine de mine. Mi-e rușine că nu am înțeles în timp util că și un blog
are nevoie de îngrijire.
Nu e nici un secret că, deși am blogul de 11 ani, l-am cam abandonat, uneori am
și uitat de el ( vorba aia « nu cerea mâncare »)
Am înțeles destul de târziu ( în mare parte urmărind discuțiile de pe grupul fb
al bloggerilor părinţi) că un blog are nevoie de dragoste, atenție și
de metode specifice pentru a îi scoate în evidență punctele forte. La fel cum
un copil are nevoie de susținere și iubire pentru a reuși în viață.
Evenimentele Digital Parents Talks, organizate lunar de Parenting PR
și dedicate bloggerilor părinți, te ajută să
faci asta. Şi nu te ajută doar legat
de partea tehnică şi ce e de urmărit la un blog, ci te
şi inspiră şi te ajută să îţi găseşti motivaţia de a îţi urma
pasiunea.
Ana și
Lavinia sunt cele care se dau peste cap ca să identifice întrebările și
nevoile legate de atingerea succesului pe un blog. Dar tot ele sunt cele care caută și aduc în cadrul acestor
întâlniri speakeri/persoane care pot răspunde tuturor celor care ştiu ce caută.
Parenting PR ajută comunitatea de bloggeri chiar mai mult
decât îşi propun
Pe 21 iulie, la OK Center si cu sustinerea Lidl, a avut loc al
15-lea eveniment DPT. Ei, eu abia
acum mi-am făcut curaj să revin!
Am mai fost o dată, la cel
aniversar, unde s-a discutat despre SEO (limba chineză pentru
mine).
Atunci am plecat cu ideea că nu
e de mine. Mai bine mă ascund şi nu mai am bătai de cap.
Dar, m-a ros gândul că renunţ
aşa uşor, am mai analizat şi parcă, parcă....
La sfârșitul articolului vă voi lăsa mai multe linkuri către blogurile unde
fetele au scris (mai frumos, mai clar și mai concis decât aş face-o eu) despre
această parte legată de Engagement și Social Media ( Tema a
fost "Cum să scriem texte care să genereze engagement?")
Acolo veți găsi informații despre :
- Cum trebuie să îți structurezi mesajele?
- Cât de important este momentul în care postezi ? (dimineața, seara, în ce zi ?)
- Ce tipuri de articole crează engagement ?
- Cu SEO sau fără?
- Ce cărți/cursuri ne pot ajuta în procesul de scriere?
- Şi alte secrete care pot genera engagement..
Nu are rost să mă repet. Ele au fost mai harnice și au scris mai
repede. Şi chiar frumos şi util.
După DPT15 : am înțeles că nu trebuie să îmi pară rău că nu am dat la Jurnalism în anul 97
După DPT15 : am înțeles că nu trebuie să îmi pară rău că nu am dat la Jurnalism în anul 97
Deși, subiectul întâlnirii DPT15 era legat de Engagement şi
Social Media ( ceea ce pentru blogul meu e încă SF) eu mi-am găsit o parte din
răspunsurile la așteptările şi frământările mele. E ceva cu fetele
astea două dacă ştiu şi telepatic ce aşteptări avem!
Despre ele voi scrie mai jos.
Întâi de toate vreau să spun: Ana și Lavinia, vă mulțumesc pentru că pe 21 iulie, m-ați ajutat personal în mult mai multe privințe decât cele legate de tema întâlnirii.
În primul rând pentru că am reușit, pentru o zi, să mă simt și altcineva în afară de mamă și angajat corporate. Am reușit să socializez, să cunosc oameni noi, sau să îi cunosc mai bine pe ceilalţi.
Uitându-mă la toate mamele prezente, mi-am spus încă o dată că se poate ! se poate să fii și mamă, și angajat full-time, dar și dedicat unei pasiuni. Celei de a scrie în cazul meu. Se poate, nu-i așa ?
În al doilea rând am înțeles că nu trebuie să mă blochez și să mă opresc din a scrie doar pentru că, la 17 ani, am ales facultatea de Economie în locul celei de Jurnalism ( m-am lăsat influențată de vorbele mamei, ce să fac…)
Din ce ne-au dezvăluit Ana-Maria( O fată cu poftă de viaţă. Şi de scris), Ioana ( alias Prinţesa Urbană) și Cristina ( Blogul Mamei), meseria de Jurnalist este un atu de cele mai multe ori.
Dar nu este cheia indispensabilă a succesului.
Da, ajută la a scrie mai concis, mai structurat, documentat corect și obiectiv. Dar uneori, te și încurcă. Ca jurnalist, poți să cazi în capcana de a scrie un articol după un şablon, ca pe un reportaj. Poate şi fără emoție și fără să îl faci pe cititor să între în povestea ta.
Ioana zicea "….contează întâi să îți placă ce scrii… " "În jurnalism uneori scrii și despre ce nu îți place..." mai menţiona ea.
"Blogul este mai mult poveste" zicea Ana-Maria. Iar rolul bloggerului este să scrie astfel încât cititorul să poată să simtă că poate veni cu tine în povestea ta. Că va simți ce simți și tu.
Cristina spunea că nu trebuie să fii jurnalist ca să poți găsi inspirație în orice. E nevoie de atenţie şi dorinţă.
Ingredientul principal în a ajunge să ai succes și să scrii bine nu existăm dar am notat că este foarte important:
Despre ele voi scrie mai jos.
Întâi de toate vreau să spun: Ana și Lavinia, vă mulțumesc pentru că pe 21 iulie, m-ați ajutat personal în mult mai multe privințe decât cele legate de tema întâlnirii.
În primul rând pentru că am reușit, pentru o zi, să mă simt și altcineva în afară de mamă și angajat corporate. Am reușit să socializez, să cunosc oameni noi, sau să îi cunosc mai bine pe ceilalţi.
Uitându-mă la toate mamele prezente, mi-am spus încă o dată că se poate ! se poate să fii și mamă, și angajat full-time, dar și dedicat unei pasiuni. Celei de a scrie în cazul meu. Se poate, nu-i așa ?
În al doilea rând am înțeles că nu trebuie să mă blochez și să mă opresc din a scrie doar pentru că, la 17 ani, am ales facultatea de Economie în locul celei de Jurnalism ( m-am lăsat influențată de vorbele mamei, ce să fac…)
Din ce ne-au dezvăluit Ana-Maria( O fată cu poftă de viaţă. Şi de scris), Ioana ( alias Prinţesa Urbană) și Cristina ( Blogul Mamei), meseria de Jurnalist este un atu de cele mai multe ori.
Dar nu este cheia indispensabilă a succesului.
Da, ajută la a scrie mai concis, mai structurat, documentat corect și obiectiv. Dar uneori, te și încurcă. Ca jurnalist, poți să cazi în capcana de a scrie un articol după un şablon, ca pe un reportaj. Poate şi fără emoție și fără să îl faci pe cititor să între în povestea ta.
Ioana zicea "….contează întâi să îți placă ce scrii… " "În jurnalism uneori scrii și despre ce nu îți place..." mai menţiona ea.
"Blogul este mai mult poveste" zicea Ana-Maria. Iar rolul bloggerului este să scrie astfel încât cititorul să poată să simtă că poate veni cu tine în povestea ta. Că va simți ce simți și tu.
Cristina spunea că nu trebuie să fii jurnalist ca să poți găsi inspirație în orice. E nevoie de atenţie şi dorinţă.
Ingredientul principal în a ajunge să ai succes și să scrii bine nu existăm dar am notat că este foarte important:
- Să scrii ! Să scrii mult, cu pasiune și cu emoție !
- Să scrii corect
- Să scrii asumat
- Să citești ! => Raisa , care a participat în a doua parte a evenimentului şi pe care o admir foarte mult, spunea că " Niciodată nu vei fi un scriitor bun dacă nu vei citi. Mult! Triplu faţă de cât scrii!" iar Mia Munteanu ne transmite că : " “A scrie bine” pentru mine înseamnă un exercițiu pe care e musai să-l practici în fiecare zi."
- Să publici! => Mia zice " Publică orice, dar nu-ți fie frică să publici, textul tău nu va fi gata niciodată cu adevărat. Doar scrie."
Despre asta a fost pentru mine DPT15: despre
pasiune, emoţie şi oameni. Şi Scris. Scrisul ne-a adus pe toţi acolo. Sau mai
degrabă, pe toate.
Lista cu articole la aceeaşi temă:
Ana Nicolescu :
Prima parte despre a doua parte: https://mamicaurbana.ro/social-media-si-comunitati/
Și al doilea articol: https://mamicaurbana.ro/cum-sa-scrii-articole-care-sa.../
11 aprilie 2018
„Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.” I. Kant
"Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o
puteţi folosi pentru a schimba lumea" Nelson Mandela
Vise năruite la o distanţă de 9 km de casă
Într-o zi au primit vestea că școala din satul lor se
închide. Clădirea oricum stătea să cadă pe ei de ceva timp.
La începutul toamnei au suportat cumva cele câteva săptămâni de căldură excesivă. Nu s-au plâns nici când au început ploile și au trebuit să se înghesuie toți în partea dreaptă a clasei pentru a face loc găleților care strângeau apa.
Însă, de când a venit iarna și vântul a început să aducă zăpada prin crăpăturile din pereți și geamuri, li s-a spus că până aici a fost. Directorul școlii a ridicat din umeri și le-a arătat cu capul către satul vecin. Spre școala care se află la 9 km de aceasta. El era directorul ambelor școli. Nici cea din satul vecin nu era o școală cu mult mai dotată. Iarna cădea curentul destul de des. Însă, cel puțin aveau câte o sobă la fiecare două săli de clasă, iar profesorii reușeau sa țină toate orele.
În seara aceea Ionuț a plâns înfundat în pernă ore întregi. Știa că nu are cum să ajungă la școala din satul vecin. Nu îi ajungeau picioarele și nici încălțămintea pentru o iarnă întreagă.
Și totuși, în clasa a V-a fusese olimpic la română. Luase locul II pe județ, iar speranța renăscuse în sufletul lui când a văzut rezultatul. Se vedea deja la facultate, inginer, cu o familie cu doi copii, într-un apartament de la oraș.
La începutul toamnei au suportat cumva cele câteva săptămâni de căldură excesivă. Nu s-au plâns nici când au început ploile și au trebuit să se înghesuie toți în partea dreaptă a clasei pentru a face loc găleților care strângeau apa.
Însă, de când a venit iarna și vântul a început să aducă zăpada prin crăpăturile din pereți și geamuri, li s-a spus că până aici a fost. Directorul școlii a ridicat din umeri și le-a arătat cu capul către satul vecin. Spre școala care se află la 9 km de aceasta. El era directorul ambelor școli. Nici cea din satul vecin nu era o școală cu mult mai dotată. Iarna cădea curentul destul de des. Însă, cel puțin aveau câte o sobă la fiecare două săli de clasă, iar profesorii reușeau sa țină toate orele.
În seara aceea Ionuț a plâns înfundat în pernă ore întregi. Știa că nu are cum să ajungă la școala din satul vecin. Nu îi ajungeau picioarele și nici încălțămintea pentru o iarnă întreagă.
Și totuși, în clasa a V-a fusese olimpic la română. Luase locul II pe județ, iar speranța renăscuse în sufletul lui când a văzut rezultatul. Se vedea deja la facultate, inginer, cu o familie cu doi copii, într-un apartament de la oraș.
"Educația nu este o pregătire pentru viață, ci
însăși viața." John Dewey
Povestea de mai sus este una fictivă, dar din păcate, asemănătoare cu
realitatea multor Ionuti sau Ioane din satele României. Încă se întâmplă ca
societatea să năruie vise.
Fundația oricărei societăți este educația copiilor. O educație solidă, eficientă, bazată pe respectul individului, ar asigura un viitor îndelungat și sănătos nu doar celor educați, dar și celor care au investit în ea.
Este foarte trist să vezi cât de ignorată este educația la noi. Rezultatele se văd déjà în jurul nostru și, din păcate, se vor vedea și în viitor.
Sunt multe de făcut și de schimbat în domeniul educației. Dacă aș avea puterea necesară (fizică, psihică, financiară), aș schimba multe.
În primul rând școala, educația, trebuie să fie cu adevărat gratuite, asigurate de stat chiar până la nivelul studiilor universitare. Când zic gratuite, mă refer la a avea asigurat absolut tot de ce e nevoie.
Profesorii trebuie să fie extrem de bine pregătiți. Ei trebuie să reprezinte modelele copiilor, să le insufle atracția către studiu, să le trezească pasiunea pentru materiile predate.
Salariile profesorilor, să fie foarte mari. Și bineînțeles, concursul pentru obținerea unui post în învățământ ar trebui să fie extrem de bine conceput, astfel încât să ajungă în acest domeniu oameni potriviți pentru această activitate.
Statul trebuie sa asigure tot ceea ce este necesar în cadrul învățământului. Clădiri adecvate, mobilier bine gândit, săli de clasă cu aparatură ultramoderna: calculatoare, proiectoare, manuale și cursuri digitale, tablete pentru elevi, internet în fiecare școală.
Programa educațională trebuie regândită permanent, adaptată des la vremurile în continuă schimbare în care trăim. Școala trebuie să fie capabilă să se adapteze rapid la schimbări, să poată renunța la materii învechite și să fie capabilă să prezinte materii noi.
Sursa: Jesuit Networking |
Visez la o sală de clasă model, cu elevi adunați în jurul unui profesor
pasionat de materia pe care o predă. Profesor, care, ajutat de tehnologia
actuală, proiectoare 3D, holograme, table inteligente, reușește să capteze
atenția copiilor, să îi facă dornici să afle cât mai multe din ceea ce li se
arată. Aș dori o școală care să fie atât de eficientă încât elevii să fie imuni
la toate tentațiile nocive care îi înconjoară permanent. Copii care își aleg ca
modele de urmat în viață: profesori, sportivi de performanță, oameni de
știință, oameni de cultură, scriitori, personaje deosebite din cărți. Copii
care își aleg, cu discernământul furnizat de o școală deosebită : muzica pe
care o ascultă, filmele, hainele cu care se îmbracă. Aleg cum și cât folosesc
internetul, televizorul, timpul liber.
Aș dori că nici un Ionuț să nu mai plângă în pernă.
Aș dori o școală pentru el. Și pentru Nicușor. Și pentru Elena.Aș dori o școală pentru fiecare copil care vrea să învețe și să lupte pentru un viitor mai bun.
Aș dori să nu mai existe cei 9 km care sting speranțe.
Aș dori că nici un Ionuț să nu mai plângă în pernă.
Aș dori o școală pentru el. Și pentru Nicușor. Și pentru Elena.Aș dori o școală pentru fiecare copil care vrea să învețe și să lupte pentru un viitor mai bun.
Aș dori să nu mai existe cei 9 km care sting speranțe.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018
28 martie 2018
"Cel mai bine este sa arati natural, dar pentru asta ai nevoie de machiaj" (Calvin Klein)
Barbatii nu inteleg mecanismele, » din spatele
scenei », care duc la rezultatele acelea uimitoare, cosmeticele care le fac pe femei sa arate atat de bine.
Cosmetice
care au in compozitie tot felul de ingrediente active de ultimă generație: acid hialuronic, pudra de diamant, Vitamina E sau extracte din tot
felul fructe, legume si alte plante de care nici nu
au auzit pana acum, nici ei, nici femeile de langa ei.
Recunosc, sunt
si peste puterea mea de intelegere. Dar, chiar si sotul ( care nu intelege nici
cat inteleg eu) admite ca, de multe ori, efectul folosirii lor este
impresionant.
Un fond de
ten deosebit, un machiaj pentru ochi, un ruj bun, o oja si un lac de unghii,
daca sunt de calitate si sunt aplicate corect pot avea niste efecte
spectaculoase.
Am vazut si
efecte spectaculoase in sens negativ. Am vazut fond de ten aplicat atat de
mult, incat ma ducea cu gandul la martipanul de pe tort, la gletul din
constructii, la chitul din tabla de la masini. Oje pe unghii care m-au facut sa
cred ca doamna lucreaza la circ. Machiaj la nivelul ochilor care ma ducea cu
gandul la personaje din filme de groaza.
“De departe liceu, de aproape muzeu”. Stiti proverbul, nu ?
Cand il aud, ma gandesc mereu la doamnele care refuza
sa-si recunoasca varsta si incearca sa isi incarce fata cu diverse cosmetice
trantite la intamplare si intr-o ordine bizara si de neinteles.
Insa, din fericire, mai exista si cazuri in care aceeasi
doamna decide sa arunce toate cosmeticele care o fac sa arate a muzeu si
nenaturala. Se decide intr-o zi si alege pentru trusa de machiaj cosmetice
de o calitate superioara cu ingrediente de ultima generatie. Asa cum sunt, de
exemplu, si cele 74 produse din noua gama de machiaj Gerovital Beauty « Mai mult decat culoare ».
Si ia uitati-va cum, astazi, admirand-o pe Doamna
noastra, vom schimba proverbul in : « De departe liceu, de aproape …tot
liceu » ( pana la demachiere desigur, dar asta e alta poveste)
Nuu, stati asa, chiar daca noua gama acopera acoperă
toate necesitațile unui machiaj complet,
nu trebuie sa cumparati toate cele 74 produse daca vreti
sa « aratati a liceu de aproape » si dupa ce ati dat
bacalaureatul.
Gama are
atatea produse pentru ca vor sa le permita tuturor femeilor sa aleaga atat in
functie de ten, varsta si particularitatea pielii, cat si in functie de
preferintele si starea femeii.
Nu sunt eu un as in ale machiajului, dar ceva stiu si eu :
este de ajuns sa am cateva produse, dar sa fie alese cu grija atat pentru piele
cat si pentru starea mea sufleteasca.
Cred ca nu numarul produselor conteaza ci modul in care
le folosim. Daca e sa ma intrebati pe mine, as zice ca avem nevoie de exact
atat cat sa acoperim cu succes micile imperfectiuni (Slava Domnului, nimeni nu
e perfect asa ca nu va faceti griji, nu sunteti singura care vreti sa le
ascundeti).
In trusa mea gasesc cateva nuante de ruj, un anticearcan,
un Mascara Devilash, un fond de ten ales cu greu si multa incertitudine, un
fard de pleoape.
Nu, nu prea ma pricep la machiaj, dar atunci cand am constatat
ca micile imperfectiuni se tot inmultesc, am cerut ajutorul unei prietene
apropiate care se pricepe.
Asa am aflat atunci, de la prietena mea, ca trebuie sa
aleg intai si intai produse cu beneficii
certificate: hidratare, protectie, rezistenta indelungata, matifiere. Apoi, pentru ca, in prima faza, ma uitam ca la poarta noua, a mers cu
mine intr-unul dintre magazinele de brand Gerovital şi Farmec si m-a ajutat sa
mi le aleg. M-a ajutat sa le si folosesc pentru a realiza primul meu machiaj pentru
zi de zi. Apoi, cand a fost nevoie si de un machiaj mai special, a venit si cu
trusa ei, care continea si alte produse din gama Gerovital Beauty si care m-au ajutat sa ma simt deosebita in acea zi aparte.
Faceti si voi asta ! Nu incercati sa alegeti
singure daca nu va pricepeti ! Va puteti face mai mult rau decat bine.
Atat tenului, cat si dispozitiei. Nu mai zic ca riscati ca, in loc sa ascundeti imperfectiunile, sa le accentuati.
"Machiajul este
pur şi simplu o extensie a personalităţii tale, iar culorile, hainele şi
machiajul, toate exprimă şi spun câte ceva despre tine". (Gene Simmons )
Acest articol a fost scris pentru SpringSuperblog 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)