28 ianuarie 2011

Mami, te rog, eu nu vreau sa fumez..

Doarme in carucior, atat de linistita. Te uiti la ghemotocul mic,cu fetisoara de inger, atat de pur, dulce si dragalas.
E greu sa iti dai seama ce viseaza bebelusii. Gurita ei schiteaza din cand in cand cate un zambet usor. Viseaza frumos probabil.. Cu putine clipe in urma, a primit taina botezului. A fost atat de cuminte si linisita incat, uitandu-ma la ea cum doarme, ma gandeam ca probabil isi continua conversatia cu ingerasul protector primit la botez.

Si brusc.. ca in filmele unde auzi cioburi cazand si linistea rupandu-se.. aici, in spatiul mic al acelui local, "linistea" s-a spart prin fum de tigara.. fum care venea peste fetisoara ei, atat de plapanda, linistita si imbujorata.
Am inlemnit.. 2 m mai incolo, se jucau/dansau inca vreo 6 copilasi, cu varste intre 1 an si 7 ani.. Dar fumul se raspandea fara jena si cu tupeu peste tot, aspirat de copii si adulti. In fata ochilor mei, vedeam deja plamanii lor plapanzi, care respira acest fum, vedeam inima lor care pompeaza sangele contaminat cu fum... in imaginatia mea, toti cei mici fumau..

Am intors capul spre sursa fumului.. ma intrebam cine poate fi atat de dur, incat "sa le dea" copiilor sa fumeze..
Era nasa copilului.. nasa!!! cea care cu o jumatate de ora in urma, spunea in biserica " m-am lepadat de Satana" si tremura de emotie. Parea ca a venit sa boteze acest copilul cu tot sufletul si din toata inima. Iar acuma impartea din tigara ei, cu finuta mica, de 3 luni. Era primul ei "cadou" probabil.
Pentru ca socul meu nu era suficient de mare, de nasa s-a apropiat mama copilului. Ii adusese nasei o scrumiera.
Nu mi-a venit sa cred ochilor. Pentru mine, omul isi pierde din valoare atunci cand pune o tigara in gura. El el nu se respecta si se otraveste, el singur se trateaza fara respect.

Dar indignarea mea creste pentru cei care, fumand, nu se otravesc doar pe ei ci si pe cei din jur.
Nu pot sa ii ineleg pe cei care fumeaza in spatii inchise!!.. Daca tot mori de pofta sa fumezi, fa-o undeva, unde esti singur, fara nimeni in jur..
..iar fumatul in localuri la petreceri in Romania, e la moda..

De data asta, am simtit ca mi se urca sangele la cap. Era totusi petrecerea unui copil, o sala mica, cu multi copilasi..
- Dar nu e frumos!! Cum se poate sa fumati cu atatia copii in sala, langa acest bebelus? Nu e frumos!!
Cuvintele mi-au iesit fara sa vreau. Riscam sa supar una dintre cele mai importante persoane ale petrecerii. Dar nu mai suportam, imi venea sa ii scot pe toti copilasii afara, sa le dau masti cu oxigen, sa ii salvez din infern.
Nasa mi-a zambit sarcastic si a expirat fumul cu multa mandrie..
Mama copilulului s-a uitat urat spre mine.. Nasul s-a alaturat nasei la o tigara, zambind si razand. Si aratandu-ma cu degetul. Vai, ce tupeu am avut, nu?

Am primit aprobari si dezaprobari de la cei din jur.

In scurt timp, mi-am luat copilul si am plecat acasa. Alti copii au ramas..
Dar eu nu mai suportam imaginea pe care o aveam, cu plamanii lor care fumeaza in rand cu nasul si nasa.. nu mai suportam sa imi imaginez inimioara fetitei mele care imi striga " mami, te rog, eu nu vreau sa fumez!"

25 ianuarie 2011

Pentru tine, mama, ca in fiecare zi!

Am fost trei copii, suntem 5 acuma.. 6, 7,8.. fiica, fii, nurori, ginere, nepoti... toti suntem copiii tai si azi de ziua, ta, MAMA, iti spunem din nou: TE IUBIM!


Ma gandesc in fiecare zi, ce as putea sa ii spun mamei de ziua ei.. cu ce cuvinte as mai putea sa ii spun inca o data, a cata oara, cat de mult o iubim si cat de mult o pretuim.. Am impresia ca nu voi gasi niciodata cuvinte suficiente, sau gesturi, sau cadouri.. pentru a-i arata toata recunostinta, iubirea si mandria noastra. Mandria ca ea ne este MAMA. Ea, care stie sa ne iubeasca zi de zi, sa ne faca fericiti si impliniti...Totul i se datoreaza ei si cuvintele noastre nu vor fi niciodata suficiente...

10 ianuarie 2011

Dorinta nr 1: sa scriu

Mie imi place sa scriu. Mi-a placut intotdeauna. Am tinut jurnale, am scris poezii, am facut declaratii, am compus urari pentru fiecare. Imi e drag sa scriu si una dintre dorintele mele, pentru 2011, e, sa scriu cat mai mult. De multe ori imi trec prin minte idei.Pe unele le formulez in minte, ca sa le astern intr-o zi pe hartie, pentru unele notez ideea undeva, sa nu le uit, pe altele le uit.
Nu sunt un mare talent la scris, nu ma consider mare scriitoare, dar uite asa, pur si simplu imi place sa scriu. Despre mine, despre altii, despre anumite probleme, despre anumite bucurii, noutati, stiri, ganduri, framantari.
Dar ma lovesc din nou de aceeasi problema ca si in ceilalti ani: cat de mult sa scriu cand scriu...
Nu stiu daca varsta, experienta sau pur si simplu viata de zi zi, m-au facut sa fiu mai discreta. Acum cativa ani, ma inregistram pe orice site cu numele si prenumele meu, scriam fara grija despre bucuriile sau tristetile mele pe forum, afisam poze cu noi fara sa imi pun intrebari, fara sa analizez daca nu am spus prea multe despre ceea ce spuneam.
Nu stiu cand exact s-a declansat butonul si incet, incet m-am retras de pe forum, mi-am schimbat cat am putut si unde am putut ID-urile, am inchis albumele... am devenit mai anonima. Si am vorbit mult mai putin despre mine, am impartit mult mai rar bucuriile in mediul virtual si am incercat sa nu ma mai plang niciodata.
Acum imi aleg cu grija oamenii cu care discut despre toate si orice. Iata de ce in mine se duce lupta intre a scrie si a accepta faptul ca m-ar putea citi si judeca cei din jur. Parca sunt prea multi cei care se bucura pe la spate de lacrimile tale si iti sunt alaturi cu adevarat.

Asa ca, o voi lua incet.. incet.. spre realizarea fiecarei dorinte a anului 2011. Prima este cea de a scrie mai mult.. pentru sufletul meu.

05 ianuarie 2011

Trecerea in noul an

Ma uit cu nostalgie la vechea agenda, recitesc prin ea, copiez de acolo in cea noua, informatiile pe care le consider necesare si utile pentru noul an. Am in vechea agenda notite scurte si rapizi, am pagini cu nici un spatiu liber, am insa si pagini mazgalite sau pagini frumos aranjate, sau chiar pagini albe. Asa cum a fost si viata mea in anul care a trecut.
Ca in fiecare an, in primele zile a lui ianuarie, imi cumpar o agenda nou-nouta, cu miros de tipografie. Desi, toata lumea stie ca imi place sa umblu cu agende dupa mine, sa imi notez tot ce imi vine in cap acolo, mi s-a intamplat foarte rar sa primesc cadou o agenda. Probabil trebuie sa mi-o aleg eu, asa cum imi aleg modul de a-mi trai viata.
Intre noi fie vorba, in fiecare an, imi pare rau sa ma despart de agenda veche. De parca m-as desparti de sperantele avute pentru anul care a trecut, sperante care s-au realizat sau nu. Sau de parca m-as desparti de amintiri.
De aceea, includerea agendei noi in viata mea si renuntarea la cea veche, dureaza.
O mangai pe cea noua, ma uit la ea, o analizez, o miros. Intr-una din zilele din ianuarie, o deschid atent si pe primele pagini imi trec maretele planuri pentru anul care tocmai a inceput. Atunci incepe noul an la mine. In momentul in care planurile si sperantele au fost trecute din nou pe hartie si in momentul in care paginile albe asteapta sa fie completate iar.
La cat mai multe realizari pentru toata lumea!