Junioara a lăsat în sfârșit sânul şi s-a întors mulțumită pe o parte să îşi continue somnul. Astăzi a adormit
greu, foarte greu, mult mai agitată decât în mod obișnuit. Foarte obosită, dar I-a luat o oră şi jumătate să
adoarmă, faţă de 10- 20 minute obișnuite. Sau
a simțit agitația noastră.
Fug să deschid TV-ul şi netul. Îmi
dau lacrimile şi simt că mi se ridică un nod în gat. 150 mii de oameni în București şi aproape jumătate de milion în Romania!
Simt ca inima îmi bate mai cu
putere. Tatăl fetelor e acolo, în Piață, sa reprezinte măcar el familia şi dorinţa de a lupta cu minciuna.
Cu două ore în urmă eram gata să o
pun pe cea mică în SSC şi să ies şi eu cu ele, dar m-am oprit la timp, analizând
riscurile care pot apărea când există o manifestație de asemenea dimensiune.
Mulțimea pare așa
frumoasă, filmată de undeva de sus! Solidară, unită şi care luptă pentru un
scop unic!
Eu nu am văzut atâta lume la un loc niciodată,
nu am simțit vibrația unei mulțimi de
genul acesta, chiar daca am mai fost la unele manifestații, dar nu de asemenea anvergură.
…Şi brusc, tot ce pare așa frumos, o manifestație de peste o suta de mii oameni, pașnică şi solidară, se destramă. Petarde, obiecte
aruncate, incendiere, foc, jandarm rănit...M-a durut de parca ar fi aruncat în mine.
Pentru ca cei care au făcut asta e ca şi cum au aruncat în toți cei care luptă astăzi pentru un viitor onest, în toți cei care au votat, au sperat, iar azi au ieșit în stradă.
Un bărbat încerca sa îl strângă în brațe pe un altul care parca era vrăjit de negativism şi ii
striga: Nu așa! Nu așa!
Nu așa.. nu așa se face
viitorul: cu minciună, violenţă, corupție şi nedreptate.
Nu pot să cred ca au reuşit şi
astăzi, la fel ca ieri, să îşi bată joc de oameni…
Mă uit la fetele noastre care dorm liniștite, afundate în vise frumoase probabil pentru că una
dintre ele zâmbește ușor. Mă întreb tristă şi cu multă îngrijorare: Oare în ce
lume vor trai? Ce valori le vor fi promovate? Oare ce viitor le așteaptă?