Supararea

In mod normal Amelia isi iubeste mult parintii, iar pe mami o dezmiarda toata ziua cu cuvinte frumoase
" printesa mea"
" frumoasa mea mami"
" regina mea" " desteapto" si multe altele.
Si toata ziua impartim pupici intre noi trei( totul echitabil sa nu se supere nimeni).

Azi insa Amelia e nervoasa si cauta nod in papura, cica eu o enervez ca am pus mana pe jucaria ei si nu am pus-o la locul ei( Amelia e foarte ordonata).
La nervi Amelia spune de toate si uita pentru cateva clipe de toata dragostea iar urechile noastre incep sa se ofileasca de la cate aud...

Uneori zice ca o sa plece si o sa doarma numai la bunica, sau alteori ca o sa se transforme in zana si o sa ma prefaca in dinozaur( vaai, cred ca o sa fie un dinozaur dragut totusi, tinand cont ca in clipele bune sunt cea mai frumoasa :P)
Intr-o zi mi-a spus " ai imbatranit si ma enervezi" ... de am amutit pe loc...

Acuma sta pe un scaun si spune de toate de zor, plina de nervi si spume.
- Pleaca sa nu te mai vad, nu vreau nici un parinte.
- Daca plec eu cine o sa aiba grija de tine?
- O sa imi gasesc eu alti parinti, si-o sa vedeti voi ce parinti cuminti o sa am eu.
Pentru moment i-am spus ca e libera sa plece, dar i-am explicat cat de calm se poate in asa momente, ca fiecare parinte are copilul lui si nu stiu cat de usor o sa gaseasca pe altcineva sa o iubeasca asa mult...

Si ca de fiecare data, asa crize se termina cu scuze de ambele parti( fiecare pentru ce a spus la nervi ) si cu promisiuni ca data viitoare o sa fim mai atenti la ce vorbim.
Ca recompensa, Amelia a zis ca daca se va face zana, ma va preface totusi intr-un " iepuras dragalas" , dinozaurul ramane pe alta data... si iar ne iubim si impartim pupici...