Din seria: retetele Liliei: Cum sa congelezi un telefon…

Ai nevoie de :
1 bucata mama zapacita
1 buc metrou ce te duce in viteza spre casa
3-4 magazine care apar in drum spre casa( dupa dorinta numarul lor poate fi modificat)
1 piata in zona
1 telefon mobil care suna in disperare
Multa pasiune :D

Daca ai masina, este recomandat sa o lasi la serviciu si sa te intorci acasa cu metroul, pentru ca rezultatul nu ar fi acelasi si s-ar putea sa ramai dezamagita.

Dupa ce iesi de la metrou, treci pe la primul magazin de carne( eu am folosit Avicola Buzau) de unde cumperi niste carne de pui, ca doar trebuie sa gatesti in seara respectiva. Dupa care mergi in piata, si trecand in viteza pe langa mai multe tarabe, te trezesti cu plase de : rosii, castraveti, ardei, piersici si caise( nu e interzis sa incerci sa diversifici achizitiile dupa propriile necesitati). Dupa care mai treci si pe la magazinul de lactate si cumperi si una bucata telemea.
Te opresti cateva secunde, respiri adanc si pornesti cu viteza spre casa, sa reusesti sa pregatesti cina. Cand nu mai ai mult pana ajungi acasa, daca vezi o alimentara pe colt, sau o benzinarie, intri rapid sa cumperi niste inghetata. In tot acest timp telefonul trebuie sa sune destul de des, iar tu sa raspunzi destul de calm, tinand telefonul cu umarul, plasele intr-o mana, in timp ce cu cealalta, platesti inghetata si o pui in punguta.

Dupa ce ai terminat de vorbit, a venit momentul special : plasele trebuie sa iti ocupe mainile in asa fel incat sa iti fie greu sa le mai lasi ca sa pui telefonul inapoi in geanta. Asa ca, stiind ca pana in casa mai ai vreo 200 m, ii dai drumul telefonului, langa inghetata.
Cand in sfarsit ajungi acasa si incepi sa repartizezi cumparaturile, arunci punga cu inghetata in congelator, fara sa te uiti in ea( este important sa nu o deschizi, altfel s-ar putea ca tot procesul sa fi fost degeaba si telefonul sa ajunga la locul lui in geanta)
Telefonul se congeleaza foarte bine si se poate pastra acolo pana, un prieten, te gaseste la alt numar de telefon, ingrijorat ca nu raspunzi la celalalt.
Atunci e momentul sa cauti telefonul, sa il scoti din congelator( eu l-am lasat vreo 4 ore in sertarul de congelare rapida). Telefonul trebuie sa fie bine congelat, tastele nu se vor apasa, iar ecranul va fi negru. Semn ca a inceput un bun proces de conservare. In timp ce il lasi sa isi revina un pic, e bine sa pleci in cealalta camera, altfel s-ar putea sa ai palpitaii prea mari pana isi revine la starea initiala, mai ales cand o sa il vezi plin de condens transformindu-se in picaturi ce curg pe el si printre taste. Si in plus, asa vei evita si privirea curioasa a sotului, care nu va intelege cum poate fi executata asa reteta.

Dupa vreo ora, te intorci, telefonul poate fi restartat si folosit din nou. Din proprie experienta am constatat ca acuma se descarca mai greu :D

Amelia a inceput sa deseneze

“Articol participant la concursul de 1 iunie organizat de Ziarul Copiilor si Babydex cu sprijinul Adiadesign, Piciulici, Editurii “Cartea Copiilor” si scriitoarei Zully Mustafa“

Stiu ca nu sunt un blogger( sau bloggerita, cum i-o zice :d) exemplar sa scriu regulat pe-aici.
O sa incerc sa imi repar greseala si sa trec pe-aici mai des( desi timpul asta nu ne ajunge niciodata)

Deocamdata incerc sa particip la un concurs cu un desen de-al Ameliei. Sper sa fie cu succes. Stiu ca desenul nu e o mare arta, ca unii copii deseneaza mult mai bine, dar pentru mine, a fost o realizare a ei. O realizare pentru ca pana in acel moment refuza sa deseneze ceva daca nu ii iesea perfect.
De aceea, acuma cand a inceput sa deseneze si inca si cu detalii, am hotarat ca merita sa fie apreciata si incurajata. In conceptia ei desenul reprezinta: bunicii( am verificat pe verso ca incurcasem io initial :d) intr-o zi de.. intr-o zi nu stiu care :d.. sus sunt norii, ploaia si soarele, jos: iarba si florile care cresc de la ploaie si soare... si melcii care ies dupa ploaie.. Bunicul e cel cu trei picioare :)) ( nu ma intrebati de ce :d) si Bunica e cum ar veni, in rochie.

Nu a vrut sa deseneze cu culori, dar am fost bucuroasa sa il pastrez si asa facut cu pixul. De la acest desen, a tot continuat sa ne picteze, pe noi, pe bunici, pe prietni, etc si bineinteles fiecare desen tot mai interesant. Dar pe acesta il apreciez cel mai mult.

Iar Dumnezeu a iubit-o mai mult decat noi toti care ne rugam pentru ea, mai mult decat o lume intreaga... si a luat-o la el..

Nu i-am vorbit niciodata, nici macar nu am avut putere sa ii scriu, desi abia asteptam mereu sa aflu vesti despre ea.. nu ma cunostea si nici nu am cunoscut-o in realitate, dar am iubit-o atat de mult.. atat de mult...

Nu i-am auzit niciodata glasciorul, dar ochii ei mari si patrunzatori mi-au intrat in suflet pentru o viata intreaga si mi-au vorbit din poze mai mult decat o suta de cuvinte..

M-am rugat din tot sufletul pentru o minune, Doamne, cat m-am rugat.. am sperat pana in ultima clipa.. eram sigura ca Dumnezeu va auzi rugaciunile a mii de oameni indragostiti de ea... eram sigura..

...nu pot crede ca nu mai e

Emma a fost o minune, Emma a lasat ceva special in inimile fiecaruia dintre noi, a lasat atata iubire incat ne va ajunge tuturor pentru o viata, a lasat atata ambitie si optimism, incat in numele ei, trebuie sa luptam mereu fara oprire.

Emma ESTE Iubire!

Defectul femeii...

Astazi am primit multe felicitari, de la femei sau barbati, prieteni sau doar cunoscuti.. Dar cel mai mult mi-a ramas in suflet un text...


Cand Dumnezeu a creat femeia , era deja in a 6 a zi de lucru peste program, pregatind detaliile.

Un inger a aparut si i-a spus:
- De ce iti ia asa de mult timp sa creezi asa ceva?
D-zeu a raspuns:
- Ai vazut planul pentru ea?

Trebuie sa fie rezistenta , sa fie in stare sa functioneze cu diet coke si resturi de mancare, sa poata tine 4 copii deodata in brate, sa aiba un sarut cu care sa vindece, de la un genunchi zgariat la o inima zdrobita- si sa faca totul cu doua maini.

Ingerul a fost uimit de aceste cerinte.
- Doar cu doua maini? Nici o sansa. Si astea sunt cerinte doar pentru modelul standard? E prea multa munca pentru o zi. Asteapta pana maine sa termini!
- Dar nu pot sa astept- a protestat Dumnezeu. Sunt aproape gata sa termin aceasta creatie atat de aproape de inima mea. ..Deja se vindeca singura , pe ea insasi cand e bonlava. Si poate sa lucreze 18 ore pe zi.Este delicata, e adevarat dar am facut-o si puternica. Nici nu ai idee ce poate indura si realiza.
- Va fi in stare sa gandeasca singura? a intrebat ingerul.
Dumnezeu a raspuns: - Nu numai ca va fi in stare sa gandeasca, dar si sa comunice si sa infaptuiasca.
Apoi ingerul a observat ceva, a intins mana si a atins obrazul femeii.
- Se pare ca ai o eroare in modelul asta, ti-am spus ca ai incercat sa pui prea mult in modelul asta.
- Nu-i o eroare, l-a corectat Domnul. E o lacrima.
- Dar la ce foloseste lacrima? a intrebat ingerul.
DOMNUL a raspuns:
- Lacrima e felul de a-si exprima bucuria, tristetea,durerea, dezamgirea, dragostea si singuratatea, supararea si mandria ei.
Femeile au puteri care ii uimesc pe barbati, ele trec prin dificultati si poarta poveri, dar isi pastreaza bucuria, dragostea si amabilitatea.
Zambesc cand ar vrea sa tipe, canta cand ar vrea sa planga, plang cand sunt fericite si rad cand sunt nervoase.
Se lupta pentru lucruri in care cred si se impotrivesc nedreptatii, nu accepta pe "nu " ca raspuns cand cred ca exista o solutie mai buna, se sacrifica pe ele ca familia sa aiba de ajuns.

Merg la medic cu un prieten speriat, iubesc neconditionat, plang cand copii lor au succese si se bucura cand prieteni lor primesc recompense,
cand se naste un copil, inima lor se frange cad pierd un prieten si se jelesc...
.totusi sunt puternice si cand crezi ca numai au nici o putere, pot, cu o imbratisare si un sarut sa vindece o inima
dar femeia are un mare defect:
ACELA CA UITA CAT DE MULT VALOREAZA!

Barbati obraznici..

Amelia sta pe WC cu usa intredeschisa ca sa stie mami si tati ca e totul in regula iar ea sa stie ca sunt prin zona. Probabil meditatiile cele mai profunde apar cand stam pe " tronul relaxarii" pentru ca la un moment dat, o manuta impinge un pic usa baii ca sa fie vazuta si auzita mai bine:
-Mamiiii!!!
Mami alearga repede gata de a salva copilul din acel loc, dar Amelia avea alte idei:
-Mami, daca doi oameni se iubesc, gata, ei sunt casatoriti?
Mami, se opreste intai in usa baii, se uita la Amelia care sta foarte serioasa pe tron si asteapta un raspuns care, desi, nu e momentul, pare totusi destul de important pentru ea.
-Nu, Amelia, ca un barbat sa fie casatorit cu femeia, ei trebuie sa semneze o hartie.
Pentru ca fata Ameliei se alungeste de mirare si dezamagire si pentru ca se vede ca raspunsul nu e suficient, mami adauga:
- ...Femeia semneaza acolo pe o foaie ca ea este de acord ca anume acel barbat sa fie sotul ei pentru toata viata, iar barbatul semneaza ca e de acord sa o ia pe femeie de sotie..
O secunda de meditatie si...
- Uite asa nu o sa ma mai casatoresc niciodataaaaa!!! .. si brusc lacrimi mari incep sa ii curga de pe obraz..
Mami se uita la tati, tati la mami si la Amelia si amandoi incep explicatiile:
-Cum sa nu? o sa vezi ca o sa iti gasesti si tu un baiat pe care o sa il vrei de sot si el te va dori de sotie..
-Nu o sa gasesc niciodataaaa, am vazut eu la gradinita ca sunt numai barbati obraznici..
.. ups...
Desi ii pufneste rasul, mami si tati se abtin si ii explica copilului pe un ton cat mai serios:
-E, pai stai ca inca mai ai destul timp sa gasesti, o sa vezi, la scoala, facultate, serviciu, o sa cunosti inca atatia baieti, o sa ai de unde alege..
Amelia se opreste din plans... se ridica de pe locul meditatiei, se spala pe maini si respira usurata:
-Bine...
Si se intoarce in camera ei, plina de papusi, jucarii, plina de printi care nu sunt niciodata barbati obraznici...

Si cei mici isi fac griji...

Amelia stie ca nu e frumos sa minti si in special nu e bine sa promiti ceva daca nu te poti tine de cuvant. E un principiu pe care il respecta atat ea cat si mami cu tati.

... In masina, in drum spre gradinita, Amelia mediteaza si brusc ne spune tare si hotarata:

'' Prim-ministrului trebuie sa ii fie rusine.. A mintit.. ''

Mami, ciuleste urechile, Amelia vorbeste despre politica? Poate nu a inteles ceva..

'' Ce a mintit prim-ministrul, Amelia? ''

'' A promis ca va mari salariile la oameni si nu a facut-o, sa ii fie rusine..'' raspunde Amelia cu o voce foarte serioasa, de om al poporului care se intereseaza de soarta tarii..

Mami se trezise deja de-a binelea din somnolenta in care cazuse in drum spre gradi

'' De unde stii tu asa ceva? ''

'' De la TV de la stiri''

'' Si cine e prim-ministrul asta? Cum il cheama? ''( mami tot nu crede ca Amelia a fost chiar asa de atenta la stiri, parca stia ca e atenta doar la desene nu si la stiri...desi e adevarat ca, in casa, TV e aproape toata ziua pe canalul de stiri)

'' Am uitat... cum il cheama? ..aa, Boc, Boc, il cheama.. sa ii fie rusine.. ''

Leapsa

Am primit si eu prima mea leapsa de la Mihaela.. Nici nu stiam ce si cum se mananca( nu am jucat in copilarie asa ceva). Dar ma conformez si eu noilor reguli virtuale si incerc sa raspund( of, Mihaela, prima leapsa si aia asa de grea... :D )

7 lucruri intamplatoare dar adevarate amestecate printre 7 lucruri false despre mine

1. Sunt o persoana optimista
2. Ador Bucurestiul cu bune si rele, asa cum e el.
3. Imi doresc sa am gemeni
4. Ma poti imblanzi cu o ciocolata neagra
5. Imi place muntele
6. Sunt usor influentabila de cei din jur
7. Imi plac pisicile
8. Ador plantele de camera
9. Imi doresc sa sar cu parasuta
10. Nu imi place sa primesc cadouri de la sot, pentru ca banii sunt tot din bugetul comun, deci cheltuiala comuna
11. Mi-am dorit sa fiu persoana publica
12. Nu sunt o fire vorbareata
13. Imi place caldura, vara, soarele
14. Sunt o mama perfecta :D

Ce o fi adevarat? :)

Transmit Leapsa Irinei si Gratielei

E ziua ta, mama...

La multi ani, draga mama!

Anii trec si ziua de nastere nu mai e un motiv de bucurie pentru tine, MAMA, pentru ca iar te intristezi ca viata trece.. dar e un motiv in plus pentru noi sa iti spunem inca o data, cat de mult de iubim. E inca o zi in care, ne inchinam in fata ta pentru ceea ce ne-ai daruit o viata intreaga, un nou moment in care, iti multumim pentru ceea ce avem si ce suntem acum. Nu am fi fost nimic in viata asta daca nu existai tu, MAMA, daca nu ne ofereai atata dragoste si grija, daca nu ne invatai cu atata rabdare sa fim Oameni.

Oare o sa te putem vreo data rasplati? Oare o sa putem vreo data sa iti daruim macar a zecea parte din cat ne-ai oferit tu o viata intreaga?

de la Irina...

Azi am citit pe blogul Irinei, o reflectie asupra unui subiect, feminismul, care m-a pus pe ganduri. Nu o sa reproduc aici textul scris de ea, cine vrea poate sa citeasca chiar pe blogul ei, dar cu permisiunea ei o sa public aici una dintre frazele traduse de ea, care, nu stiu de ce, au reprezentat pentru mine esenta intregului articol:

" In lumea de azi avem o nevoie disperata sa avem grija in mod inteligent de caminele si de copiii nostri. Avem nevoie sa ne educam copiii in camin. Trebuie sa scapam de datorii, sa facem economii si sa ne ingrijim de proviziile familiei. Avem nevoie sa ne reconectam la natura noastra biologica si intuitiva si, dupa cum am mai spus, trebuie sa ne reconectam la natura noastra spirituala, si la nevoile noastre ca femei."

Cum ne jucam

Azi am dat de un subiect pe un forum unde mamicile erau intrebate cum se mai joaca cu copiii lor. Imediat cum am citit intrebarea au inceput sa roiasca gandurile in capul meu.

Avem atatea jocuri ca nici nu stiu ce sa descriu intai.

Seara sunt moarta de oboseala dupa serviciu, dar incerc cat e posibil sa ne jucam. Ameliei i se pare mereu ca noaptea vine prea repede.
Ca sa nu ne zapacim incercand sa ne jucam cu toate, alegem si stabilim impreuna cu ce ne vom juca in seara respectiva si pana la ce ora.

- Uneori facem puzzle-uri.. muuulte: fie sunt din alea care reprezinta personaje din povesti( Pe Alba ca Zapada o face deja cu ochii inchisi), fie sunt din alea care ne ajuta sa invatam si adunarea, sau sa invatam meseriile( piesele se unesc acolo unde corespund ustensilele fiecarei profesii cu meseria, de ex. : doctor se asociaza cu seringa si medicamente)

- Alteori desenam: scoatem de pe internet la imprimanta multe desene si coloram cu acuarela, creioane sau carioci. Lasam fantezia sa zburde si punem culorile dupa cum ne place noua, le amestecam sa vedem ce iese. Dar nu uitam ca inaintea de asta sa precizam cum e ursuletul in realitate si cum vrem noi sa il coloram de fapt.

- Sau scriem pe tablita magnetica ori pe hartie litere si incercam sa spunem cuvinte care incep cu acea litera.

- Cel mai mult ii place sa facem joc de roluri: cu poneii care discuta despre lumea lor( la jocul cu poneii tati e specialist, eu cica nu stiu sa imit bine vocea unui ponei, hihi), cu papusile care se pregatesc de bal, cu castelul unde intra si ies, si bat la usa, tot felul de personaje. Sau pur si simplu cu diferite plushuri care in "discutiile" lor vorbesc exact despre gafele facute de Amelia si despre ce inseamna aceste greseli si cum sa fim mai atenti sa nu se mai intample. Tot prin joc de roluri vorbim despre bunele maniere, despre cum sa ne purtam intr-un loc sau altul.

- Ne mai jucam si cu plastilina, pe care o cumparam de obicei de la magazinele TCM ca e mai ieftina si de diferite culori. Aici e cam nasoala treaba ca nu stau prea bine cu imaginatia si ne chinuim sa facem tot felul de caricaturi.

-A, sa nu uit, un alt joc este " de-a restaurantul". Amelia cu o hartie si cu pixul in mana, vine " sa ne ia comanda" dupa care se poraie o perioada printre jucariile ei. Timp in care noi stam frumos la " masa de la restaurant" si asteptam pana ni se aduce comanda.

Ne mai prostim cantand si dansand, uneori cantam pe rand cate o melodie pana cineva nu stie. Ne mai jucam de-a gradinita, cand una e educatoarea si primeste copiii.

Ne jucam si de-a spitalul, de-a magazinul, de-a ascunselea( asta pe la bunici ca au mai mult spatiu), etc.

Orice e frumos atata timp cat reusim sa petrecem timpul impreuna si ea sa fie incantata( chiar si gatitul e uneori un joc cand incerc sa o implic si pe ea)

Recunosc ca uneori nu am atata timp cat mi-as dori, dar incercam...

O casatorie de succes este un edificiu care trebuie sa fie recladit zi de zi. (Andre Maurois)

Supararea

In mod normal Amelia isi iubeste mult parintii, iar pe mami o dezmiarda toata ziua cu cuvinte frumoase
" printesa mea"
" frumoasa mea mami"
" regina mea" " desteapto" si multe altele.
Si toata ziua impartim pupici intre noi trei( totul echitabil sa nu se supere nimeni).

Azi insa Amelia e nervoasa si cauta nod in papura, cica eu o enervez ca am pus mana pe jucaria ei si nu am pus-o la locul ei( Amelia e foarte ordonata).
La nervi Amelia spune de toate si uita pentru cateva clipe de toata dragostea iar urechile noastre incep sa se ofileasca de la cate aud...

Uneori zice ca o sa plece si o sa doarma numai la bunica, sau alteori ca o sa se transforme in zana si o sa ma prefaca in dinozaur( vaai, cred ca o sa fie un dinozaur dragut totusi, tinand cont ca in clipele bune sunt cea mai frumoasa :P)
Intr-o zi mi-a spus " ai imbatranit si ma enervezi" ... de am amutit pe loc...

Acuma sta pe un scaun si spune de toate de zor, plina de nervi si spume.
- Pleaca sa nu te mai vad, nu vreau nici un parinte.
- Daca plec eu cine o sa aiba grija de tine?
- O sa imi gasesc eu alti parinti, si-o sa vedeti voi ce parinti cuminti o sa am eu.
Pentru moment i-am spus ca e libera sa plece, dar i-am explicat cat de calm se poate in asa momente, ca fiecare parinte are copilul lui si nu stiu cat de usor o sa gaseasca pe altcineva sa o iubeasca asa mult...

Si ca de fiecare data, asa crize se termina cu scuze de ambele parti( fiecare pentru ce a spus la nervi ) si cu promisiuni ca data viitoare o sa fim mai atenti la ce vorbim.
Ca recompensa, Amelia a zis ca daca se va face zana, ma va preface totusi intr-un " iepuras dragalas" , dinozaurul ramane pe alta data... si iar ne iubim si impartim pupici...

Sa ierti inseamna sa fii liber. ( M. Fontaine)

Asa cum zdrobirea unui trandafir produce un parfum delicat, la fel si greutatile vietii scot la suprafata ce e mai bun in noi. Daca lasam timpurile grele sa ne transforme, aceasta va scoate la iveala calitati ca dragostea aproapelui, sensibilitate, compasiune, umilinta si apropiere sufleteasca de cei dragi. ( M. Fontaine)

Cum se fac copiii?

Amelia vrea o surioara.

- Nu un surior, doar o surioara, mami, te rog.

Stie ca un bebe creste in burtica mamei, ca atunci cand e mare, doctorul taie burtica si iese bebe ( aici am avut noroc ca am cezariana nu e greu de aratat pe unde a iesit)

Insa de curand Amelia a inceput sa fie foarte curioasa unde era ea inainte sa ajunga la mami in burtica si cum o sa se faca o surioara acolo. In pozele mai vechi, ea nu e si mami i-a confirmat ca nici in burtica nu era in perioada aia.

- Mami, unde eram eu inainte sa fiu in burtica ta?

- Cred ca erai la Doamne, Doamne, care te-a trimis in burtica lui mami( prima reactie pentru ca nu eram pregatita ce sa rapund)

Moment de tacere, analiza...

- Hmm, inseamna ca Doamne, Doamne e o femeie, e o mama, nu?...

Incet am inceput sa discutam subiectul si preluand ideea unei mamici, i-am spus ceva aproape de adevar dar pe intelesul ei

- Mami si tati au fiecare cate o seminta. Cand s-au intalnit si s-au iubit foarte mult, Doamne, Doamne a ajutat ( ca sa nu distrugem primul mit) ca cele doua seminte sa se uneasca. S-a format una singura, mica, din care a crescut bebe.

- E, mami, ce fel, de seminta, mami? Din aia de mancat?

... Tati rade..Stai sa ajungem la momentul cand il va intreba cum s-au unit semintele.. o sa rada mami..

Casatoria

De ceva timp Amelia este foarte necajita ca ea e sigura ca nu va gasi un baiat sa se casatoreasca. Uite asa, i-a venit ei ca baietii sunt cam greu de gasit.
Pana la urma a gasit solutia. Se va casatori cu tati! Chiar daca mami ii spune ca e deja sotul ei, Amelia e hotarata '' Lasa ca tu esti mare si poti sa gasesti mai usor alt baiat.. ''

Mama...

МАМА - как прекрасно звучит это волшебное слово...
Когда тебе был 1 год, она кормила тебя и убирала за тобой,
В благодарность Ты плакал всю ночь
Когда тебе было 2 года, она учила тебя ходить,
В благодарность Ты убегал, когда она звала тебя
Когда тебе было 3 года, она готовила для тебя вкусную еду,
В благодарность Ты бросал тарелку на пол
Когда тебе было 4 года, она дала тебе ручку для того, чтобы научить тебя
рисовать,В благодарность Ты рисовал на стенах
Когда тебе было 5, она одевала тебя в красивую одежду,
В благодарность Ты приходил домой измазанный в грязи
Когда тебе было 6, она записала тебя в школу,
В благодарность Ты кричал, что не хочешь идти на занятия
Когда тебе было 10, она ждала, когда ты придешь из школы, чтобы обнять
тебя,В благодарность Ты убегал в свою комнату
Когда тебе было 18, она плакала на твоем выпускном вечере,
В благодарность Ты попросил купить тебе машину
Когда тебе было 20, она просила тебя побыть с семьей,
В благодарность Ты проводил все свое время с друзьями
Когда тебе было 25, она помогала тебе с затратами на свадьбу,
В благодарность Ты жил со своей женой как можно дальше от нее
Когда тебе было 30, она давала тебе советы по поводу твоих детей,
В благодарность Ты просил ее не вмешиваться в твою личную жизнь
Когда тебе было 35, она звонила и приглашала тебя на обед
В благодарность Ты отвечал, что тебе некогда и ты не сможешь
Когда тебе было 40, она звонила и говорила, что она больна и нуждается в
твоей поддержке
В благодарность Ты говорил: Проблемы родителей всегда переходят к детям
Однажды, твоя мама покинет это мир, в то время как ее любовь к тебе не
покинет ее сердца? она уйдет и одна из ворот рая закроется перед тобой!
Если твоя мама еще жива, НЕ ОСТАВЛЯЙ ЕЕ, НЕ ЗАБЫВАЙ ЕЕ, СДЕЛАЙ ВСЕ,ЧТО В
ТВОИХ СИЛАХ, ЧТОБЫ ОНА БЫЛА СЧАСТЛИВА, НЕСМОТРЯ НА ТО, ЧТО ОНА ДЕЛАЕТ ИЛИ
ГОВОРИТ. Никогда не злись на нее, не говори слова, что могут расстроить ее
или разбить ее любящее сердце. У тебя есть только одна мама!!!

Sarbatorile in familie

E Joia Mare, off, astept mai repede Pastele. E sarbatoarea mea preferata, sarbatoarea de suflet, cand ne adunam toti acasa la parinti. Stam in jurul mesei incarcata de bucate, ciocnim oua rosii, mancam pasca si ne uram unul altuia Hristos a Inviat! E atata lumina in jur in acea zi, e atata fericire!
Intotdeauna astept cu nerabdare sarbatorile cand ne adunam cu totii, mereu tot mai multi: frati, cumnate, cumnati, copii, etc..
E un sentiment deosebit, ceva unic, cand suntem toti impreuna! Unii zic ca e din cauza ca ma vad rar cu cei de acasa, dar eu stiu ca aveam acelasi sentiment si cand eram langa ei, stiu ca pentru mine familia, a fost mereu ceva special.
Viata mea nu ar avea nici un sens daca nu ar exista aceste sarbatori in familie, aceste clipe minunate cand impartim intre noi bucuria lor. ..

O lupta continua

Primul Craciun, primul Revelion, Primul Paste din viata ei, Amelia l-a petrecut in ghips. In timp am invatat sa traim cu el. Am invatat totul in felul nostru, asa cum nu scrie nici intr-o carte: sa facem altfel decat altii baie, sa incepem diversificarea ca pe o aventura dat fiind faptul ca nu avea chiar pozitia necesara la mancat, sa ne obisnuim cu gandul ca pentru ea dormitul era doar pe spate cu muuulte bubite in timpul verii, sa invatam sa iesim la plimbare si sa facem fata tuturor privirilor curioase, sa strangem din dinti cand am auzit ca alti copii de varsta ei stau in fundulet, sa plangem cand altii faceau primul pas, iar ea inca era in ghips….

Asa au trecut 1 an si 4 luni. 16 luni in care am suportat toti impreuna alte 2 operatii, o extensie la greutati, zeci de anestezii si multe, multe lacrimi. Nu mai plangeam cand aflam de o noua anestezie, de o noua operatie.. Imi plangea doar sufletul

In fiecare luna muream incet, cand la usa salii de operatii o dadeam din bratele mele si o priveam cum pleaca plangand, privind cu disperare spre mine fara sa inteleaga de ce nu o salvez.

Traiam mereu cu speranta ca in curand va scapa, ca in curand se va intampla momentul magic… Dar treceau lunile, in fiecare luna ne internam in spital, in fiecare luna mergea la sala de operatie pentru schimbatul ghipsului sub anestezie. In fiecare luna speram ca e ultima data..

Si a fost ! A fost o data ultima data! A fost o zi in care i s-a scos ghipsul si am venit acasa in pantaloni adevarati. A fost o zi in care am plans din nou: de data asta de fericire!

Urma o alta lupta grea pentru recuperarea a ceea ce a pierdut in cei doi ani de zile, dar simteam deja aroma Fericirii. Era in Vinerea Mare a Pastelui din 2006.

.

Vinerea Mare...

Anul trecut in Vinerea Mare inainte Pastelui, vroiam sa strig in gura mare de fericire, vroiam sa impartasesc cu o lume intreaga bucuria si minunea ce se savarsise: Amelia trecuse peste un obstacol greu si lung, si in Vinerea Mare am facut primul pas spre adevarata Fericire. Pentru ca nu e fericire mai mare decat sa iti vezi copilul sanatos si cu ochii radiind de bucurie.

Cosmarul a inceput inca din maternitate.

In ziua externarii, pediatra care ii tinea locului doctoritei neonatolog de la nasterea Ameliei, m-a chemat si mi-a spus” Fetitei dvs ii pocneste un os la sold”. Nu am ascultat atenta ce mi-a spus pentru ca mi-au dat lacrimele. Gandul ca, puiul meu de cateva zile are o problema ma innebunea si nu eram in stare sa gandesc limpede.

La 5 zile de la nasterea Ameliei, eram deja la control la un chirurg pediatru renumit. Ne-a confirmat « pocnetul oaselor » dar era prea devreme sa spuna un diagnostic sigur. Nu stiu de ce nu ne-a recomandat ecografia, dar ne-a spus ca ptr radiografie e inca devreme. Pana la 2 luni jumatate a purtat doi pampersi. In aceasta perioada incercam sa fiu optimista.

Intre timp aflasem ca problema Ameliei se numeste « displazie de sold » si ca exista un procent foarte mic de cazuri unde situatia poate fi mai grava si rezolvarea mai dificila. Eram sigura ca Amelia va intra in majoritatea cu o problema simpla, care se va rezolva usor.

La 2 luni si jumatate am facut radiografia. Ni s-a spus ca problema pare a fi « un pic » mai serioasa, si ne-a trimis la un ortoped.

Intr-o zi de luni, pe 20 decembrie 2004, am mers la doctorul Neagoe Petre la control( Ii spun numele, pentru ca urmatorii doi ani ai Ameliei au fost legati de acest OM).

Chiar si acuma dupa aproape 3 ani de zile, simt acel fior si acel tremurat, acel soc, la retrairea momentului cand ni s-a spus « maine o operam ». Nu mai auzeam nimic…. Incerca sa ne explice ca e o operatie simpla, ca se va taia doar un tendon, incerca sa ne deseneze in detaliu ce avea de facut. Eu plangeam… plangeam in hohote. Nu concepeam ca ghemotocul mic din mainile mele sa treaca prin asa ceva. Nu concepeam, nu conta ca operatia era mica, era o taietura, era o operatie.

Am plans in continuu in noaptea aceea, am plans in continuu a doua zi... Din sala de operatii a iesit in ghips. Era ca o pereche de pantaloni cu doua gauri… Plangeam in continuu… Noaptea pentru mine a fost plina de ganduri, plina de sperante ca totul se va termina cat se poate de repede. Ma intrebam mereu cat de greu ii va fi Ameliei in acest ''echipament ''

A doua zi dimineata, am primit raspunsul. Imediat dupa ce s-a trezit, Amelia mi-a zambit foarte frumos. Un zambet larg si plin de bucurie. Atunci am inteles cum vom trece peste toate, atunci am inteles ca puterea si rabdarea vor veni dintr-un izvor nesecat care era Zambetul si Bucuria emanata in continuu de ochisorii ei. Atunci am inteles ca am nascut o Luptatoare.