04 iunie 2017

Adolescentul are și el așteptări de la părintele lui


28 mai, 2017
Adolescenții trăiesc și se exprimă intens
 O ascult pe Oana Moraru, care vorbește blând, cu zâmbetul pe buze, dar ferm și hotărâtă. Hotărâtă în a ne învăța ce știe ea despre ce se întâmplă cu copiii noștri la adolescență. 

Când am primit șansa de a participa la seminarul Oanei Moraru (mulțumesc, Parenting PR), m-am bucurat foarte mult, dar am avut și o temere. Citisem pe internet că Oana are un stil diferit față de alți traineri, însă mă temeam că voi pleca, de acolo, ca de la multe alte seminare, cu multă teorie, multe notițe, dar puține practice sau aplicabile în cazul nostru. 
Recunosc însă, cu mâna pe inimă că, întâi m-a cucerit prin felul ei de a fi și de a vorbi.
Ne povestește foarte mult din experiența ei ca dascăl, dar și ca părinte. Nu dă impresia că soluțiile găsite sau propuse de ea, sunt soluțiile perfecte, ci le propune doar ca pe niște posibile soluții bazate pe experiență sau argumente științifice.
În plus, a avut ideea genială de a veni cu câțiva adolescenți, care ne împărtășesc din trăirile lor. 
Ascult fără să clipesc.
Uneori simt că îmi vine să plâng. Poate hormonii alăptării îmi joacă feste. Poate că mă apropii de 40 ani, vârsta la care, conform celor spuse de Oana, se declanșează o nouă criză a adolescenței. 
Unele experiențe relatate de Oana sau de copiii care au venit cu ea, mă emoționează, dar în același timp sunt ca o revelație pentru mine. Simt că descopăr în ceea ce spun ei, ceea ce simte de multe ori Amelia. Doar că ea încă nu e la vârsta la care să o exprime cu atâta maturitate și argumentare. 
Adolescenții ăștia sunt fenomenali și ating cele mai sensibile corzi ale părinților din sală. Îi văd cu coada ochiului și pe alți părinți, care pălesc sau roșesc, la fel ca și mine, când îi aud pe adolescenți. De parcă ar zice și ei la fel ca mine"am trecut și eu prin asta! " sau "Aha, acum înteleg!"


Ah, cât mă bucur că am venit la timp la un seminar pe această temă !
Avem și noi câteva experiențe adolescentine trăite, dar totuși suntem abia la începutul acestei perioade bogate în trăiri. Mai avem timp să învățam și să alegem ce e mai potrivit pentru relația noastră. 
Dintre mărturiile adolescenților veniți cu Oana, desprind câteva idei, care simt că încep să se contureze și în capul Ameliei: 

  • Părinții nu mă înțeleg!
  • Părinții nu au cu ce să mă ajute !
  • Părinții nu mă ascultă!
  • Părinții vor să își arate puterea!
Și ce e mai important, rețin că, principalul mesaj al adolescenților este: "Lasă-mă în pace!"
Și simt că dorința mea cea mai mare este, să fac tot posibilul ca părinte, ca Amelia să ajungă să nu gândească sau să spună asta...


4 iunie 2017. 
Adolescenții au și ei așteptări de la noi, părinții.
Imediat după seminar, m-am apucat de scris articolul. Eram bucuroasă că  « Vaai, cât de multe am aflat, ce logic pare totul ! De azi știu ce am de făcut»
La scurt timp, însă, am avut o mică dispută cu Amelia, moment în care ea mi-a spus :
- Degeaba ai fost la seminarul ăla, așa și nu înțelegi nimic !
Nu mi-a picat bine și prima reacție a fost să îmi caut scuze și să găsesc și partea ei de vină (« nu aș fi reacționat așa, dacă tu…»)
După care am tăcut și m-am gândit la cele auzite la seminar și la cele spuse de ea. 
- Să te văd Lilia, ce faci acum ?, mi-am zis. Ai participat la seminar, să înveți ceva nou, ai învățat și notat multe. Dar cum stăm cu practica ?
În cap mi se învărteau toate informațiile de la seminar iar privirea dezamăgită a Ameliei îmi sfredelea inima.
Mi-am amintit de adolescentul care ne spunea ca el recunoaște mereu că greșește și și-ar dori ca și părinții lui să poată să o recunoască uneori.
M-am gândit că atunci când era mică, îmi ceream scuze mult mai des, decât o fac în prezent. Uneori uit că e copil și, deși ea încearcă să îmi spună, mă aventurez într-o luptă de la egal la egal.
Mi-am cerut scuze Ameliei cu toată sinceritatea. Pentru că, avusesem o reacție exagerată. I-am spus ca am înțeles că aș fi putut să fac altfel și sigur nu ne-am fi certat și ea ar fi înteles altfel ce vreau eu.
Am văzut-o că s-a luminat ! Am simțit că a fost ceea ce își dorea! Să îi arăt că știu să îmi recunosc greșeala și să îmi cer scuze. 


Mi-am mai luat câteva zile să rumeg atent tot ce am aflat la seminar. Am recitit notițele, am răsfoit de câteva ori suportul de curs, pentru a vedea cât de aplicabil este totul pentru noi.
Așa, dintr-o parte, totul pare aplicabil și foarte logic, bazat pe explicații științifice, care țin de dezvoltarea creierului adolescentului în această perioadă. 
Dar, vorba aia «practica ne omoară »! 


La ce se așteaptă de fapt, adolescenții de la noi, părinții? Pot eu, ca părinte, să răspund tuturor așteptărilor copilului meu ?  
 
La seminar, Oana i-a întrebat «  Ce vă face să va simțiți iubiți ? »
Răspunsurile au fost : 
  • Atunci când este pur și simplu lângă mine !   
  • Atunci când mă aprobă !   
  • Atunci când ne spun că ne iubesc. 
  • Atunci când mă ascultă, orice aș spune ! 
Vedeți cât de simple sunt așteptările lor?   


Așa că, mă decid, să încep în a fi un părinte mai bun, de la cateva idei, desprinse din seminar. Idei, care cred eu, respectate de noi, părinții,  ar fi un bun început pentru a răspunde așteptărilor adolescenților nostril și pentru  merge pe un drum echilibrat al adolescenței  : 



 
  1. Empatizează!  
   O adolescentă de la seminar spunea: « Eu nu vreau să îmi spună că va fi bine, eu vreau să îmi spună că știe cât îmi e de greu acum! »
   2. Nu banaliza niciodată! 
   În această perioadă, adolescenții sunt foarte sensibili. Sunt plini de trăiri intense și care dansează în interiorul lor pe ritmuri foarte diferite. Dacă lor li se pare important, așa este! În acel moment, este foarte important ca dunga aia de pe tricou să fie roșie și nu albastră! Crede-l ! 
   3. Ascultă-l! 
   Nu vorbi la telefon, nu te uita în altă parte, nu vorbi despre tine și viața grea pe care ai avut-o, dacă adolescentul nu ți-o cere. Un adolescent de la seminar a zis: « Acum e vorba despre mine, doar ascultă-mă! » 
   4. Lasă-l să conteste! Are nevoie să conteste! 
   Casa este locul cel mai sigur unde pot să o facă. Lasă-l să învețe să o facă cu tine, va avea mult mai multă încredere în sine și în tine.  Este mare lucru să știe să conteste, cu respect și diplomație ! 
   5. Arată-i respect ! 
   Respectă-i părerile, respectă-i spațiul lui, respectă-l pe el ca persoană.  Dacă tu îl vei respecta, ghici ce ? Și el o va face cu tine. Și nu doar pentru că ești părintele lui și așa «se cuvine», cum se zicea înainte. Ci pentru că va fi ceva natural și reciproc
   6. Fii sincer cu el !
   În perioada adolescenței, copilul simte foaarte bine când nu ești sincer, când în spatele cuvintelor sau a gesturilor se ascunde ceva.  Și nu va ezita să te taxeze pentru asta.
   7. Fii disponibil pentru el, atunci când are nevoie, nu atunci când ai tu timp !
   Un adolescent trăiește intens atunci ! El nu poate aștepta până părintele devine disponibil pentru el. Are nevoie să fie ascultat și înțeles atunci și nu mai târziu ! 


Dacă mai sunt idei de respectat de către noi părintii? Ohoho, cu siguranță ! Oana a deschis doar o mica parte din "cutiuța adolescenței" . A scos din ea  câteva din cele mai importante idei, dar zic eu, că acum am liber să o completez până la 25 ani (când spunea Oana ca se termină  adolescența cu adevărat).


Dacă voi reuși să le respect ?
Hmm, voi încerca ! Încă îmi mușc buza când trec pe lângă camera Ameliei și recunosc că poate nu voi reuși să o las pe ea să decidă când face curat în camera ei ( dar m-am abținut o săptămână, da ?) Încă nu pot trece peste faptul că deși e camera ei, e casa noastră, care trebuie să fie ordonată peste tot.
Dar încerc, of ce mai încerc..
Deci : 
To be continued… așteptăm partea a II-a :)


P.S Mai multe detalii despre cele discutate la seminarul Oanei Moraru puteti citi pe urmatoarele bloguri:
Anca Ilie: http://b24kids.blogspot.ro/2017/05/adolescenta-un-taifun-emotional-despre.html
Ana Nicolescu: https://mamicaurbana.ro/adolescenta/
Mihaela Dămăceanu:  http://www.blogdefamilie.ro/2017/06/daca-se-simt-iubiti-adolescentii-se-reintorc-catre-noi.html
Bianca Timsa Stoicescu: https://despresufletulmeu.wordpress.com/2017/06/04/adolescentii-si-pretentiile-parintilor-lor/

20 mai 2017

Mama in fiecare zi..de adolescent: supravietuire sau armonie?

- Câți ani are cea mare? aud din nou întrebarea.
De fiecare data mă gândesc un pic înainte să răspund. De parcă abia atunci conștientizez cât a crescut și cât e de mare ( deși, dacă te uiți la ea, pare micuță și încă mai vreau să o protejez și ajut, chiar și când ea zice că nu vrea). 
- Hmm...12 jumătate..termină clasa a VI-a.
- Uau, mi se răspunde. E mare deja. La vârstă asta e deja ușor. Nu mai e ca atunci când era mică. Se descurcă singură și cu siguranță, te ajută și cu cea mică. 
- Mai ușor? mă gândesc. O fi, da. În special după ce a scăpat de spitale, a devenit mult mai ușor. Dar, DOAR fizic, pentru că nu o mai port în brațe ca pe cea mică, nu o îmbrac, nu îi dau să mănânce. 
Dar, din punct de vedere psihic, intelectual, din punct de vedere al suportului moral pe care trebuie sau nu trebuie să îl ofer, vrea sau nu vrea să îl primească în anumite momente...din toate punctele astea de vedere, la vârsta adolescenței, e tare greu! 

În primii ani de viață, orice zice mama e sfânt,  mama știe cel mai bine și orice s-ar întâmpla copilul vine întâi la mama. 


La 12-13 ani, lucrurile sunt foarte diferite. Iar eu ca părinte, mă aflu de foarte multe ori în impas și nu știu ce să spun, cum să îi răspund, ce să fac. 
Și toate astea, în condițiile în care, Amelia chiar nu este un copil dificil, nu e rebelă și mă surprinde uneori prin maturitatea gândirii ei și prin modul în care știe să își exprime așteptările.
Însă, vârsta și schimbările hormonale ( și ale ei, dar și ale mele :))) ) își spun cuvântul. Mai ajungem și noi să ne testăm răbdarea una alteia. 


Observ cum așteptările ei se schimbă de la o zi la altă: azi vrea să îi dau un sfat mai detaliat, mâine să o las în pace. Poimâine vrea să o țin în brațe când plânge sau din contra, să nu întru în camera ei.
Recunosc, că de foarte multe ori nu știu cum să reacționez și ce e mai bine să fac. 

Dar, știu că a fi "mamă în fiecare zi" este un process continuu de învățare iar cheia echilibrului relației dintre noi două este în primul rând la mine. Așa că, m-am bucurat tare mult, când am auzit că pe 28 mai la DoubleTree by Hilton Bucharest, se va derula un seminar dedicat părinților și dascălilor de adolescenți.  
Eu personal, nu am găsit pană acum evenimente pe această temă, așa că, sunt și nerăbdătoare, dar și curioasă, să văd despre ce e vorba. 


Seminarul menționat,  se numește" Adolescența, anii identității" și va fi ținut de către Oana Moraru,  fondatoarea și managerul școlii  Helikon din Călărași. Mentor educațional și cu 20 ani de experiență în domeniul pedagogic, Oana Moraru ne vorbește în întâlnirile ei, despre relația părinte-copil, părinte-dascăl, copil-dascăl, părinte-părinte, copil-copil și alte relații care au rol fundamental în dezvoltarea copilului de la vârsta cea mai fragedă până la maturitate. 

Pentru cei care, la fel ca și mine, nu știu ce să facă și cum să facă față anumitor situații, acest seminar e locul potrivit pentru a afla.
Sunt sigură, că împreună cu Oana vom găsi răspunsurile la multe întrebări  legate de comunicarea cu copilul în perioada adolescenței, apropierea sau distanța pe care trebuie să o avem în această perioadă unii față de alții, sprijinul oferit și ajutorul acordat în căutarea vocației, în alegerile pe care le face, etc, etc. ( întrebările pe această temă nu se termină niciodată, nu?)
Eu cred că acest seminar va fi un bun început pentru mine, pentru a găsi abordarea cea mai potrivită pentru ca perioada adolescenței Ameliei să ne rămână în minte, nu ca o luptă pentru supraviețuire, ci ca o perioadă echilibrată, armonioasă și de ce nu, chiar plăcută.
Prețul pentru acest seminar este 250 RON. Dacă doriți un bilet cu preț redus, adică 200 RON, scrieți un mail la : voceaparintilor@gmail.com și folosiți codul : ParentingPR_mamainfiecarezi. 


Haideți să pornim pe drumul adolescenței cu dreptul, ce ziceți?


18 aprilie 2017

A fi sau a nu fi

"A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea" (W.Shakespeare)

 
Si daca raspunsul este " A fi!" atunci ce ar fi bine cel mai bine sa fiu?
Si daca raspunsul este "A nu fi" atunci cum ar fi bine cel mai bine sa nu fiu?

 


Voi cum decideti ce sa fiti si ce sa nu fiti? Si cate ore/minute pe zi sunteti? Cate minute nu sunteti?
In ziua de azi, majoritatea alergam sa fim apreciati si recunoscuti. Majoritatea ne dorim sa fim mangaiati pe cap si sa ni se spuna: ce bine ai ales sa fii cine esti azi!
Nimeni in viata asta nu exista doar pentru el. Imbracam forme diferite, in diferite etape ale vietii, cu un anumit scop, pentru cineva, pentru ceva, pentru putin sau pentru mult.
 


Ce-as fi eu, daca as putea fi orice mi-as dori sa fiu?
Depinde ce imi doresc si care este scopul final.
Daca scopul meu este sa fiu vedeta sezonului si sa fiu cautata, curtata si « cumparata » , as decide ca acum este cel mai bun moment sa fiu o...pasca. 
Sursa: arhiva proprie
Una din aia, aburinda, cu branza si oua de tara, galbene si sanatoase. Daca as fi o pasca din asta foarte buna, as avea cele mai mari sanse sa fiu cautata, sa se bata lumea pe mine. Sa fiu vedeta sezonului!
Sau as putea fi drob. O bucata de drob bine facut, din produse sanatoase de tara, cu miros si aroma imbatatoare.
Stiu, exista zeci de tipuri de pasca sau drob. Cum as face sa fiu eu cea mai cautata?
As incerca sa apelez la unul dintre partenerii media ai concursului Super Blog. Sau, nu, mai bine la unul dintre partenerii Super Blog.


Cum de ce? Pai, toti partenerii Super Blog sunt un fel de vedete despre care se zice ca fac cele mai tari advertoriale( bine, mie mi se par uneori niste clovni . Nu sariti, nu ii jignesc, o zic in sens pozitiv.  Clovni sunt pentru mine, cei care "urmaresc să provoace râsul prin poznele sale"( cf. DEX). Dar sunt doar momente, in rest mi se par baieti buni, de la care ai ce invata (si cu care te poti amuza cred, daca ajungi sa ii cunosti).


Asa ca as putea cu succes, sa " il rog" pe oricare dintre ei sa ma laude frumos si sa ma descrie ca fiind cea mai buna pasca si cel mai gustos drob de pana acum. Nu as sti pe cine sa aleg, pentru ca nu il cunosc pe nici unul.


Ar putea fi Emil Calinescu, despre care am auzit ca poate scrie cu umor dar in mod serios despre orice,  sau ar putea fi Bianca Alexandra Bîzîiac despre care am auzit ca e dura ca si juriu, dar foarte buna la scris.
 


Dar, eu nu vreau sa fiu vedeta sezonului ( desi mi-as dori sa scrie Emil sau Bianca despre mine o data). Dar mi-as dori sa scrie despre mine, cea care sunt eu acum, nu despre mine ca un produs pe care il lauzi pentru ca vrei sa il vinzi, cum ai vinde un nasture la mercerie.

 


  • Eu vreau sa fiu eu, fiica cea care asteapta nerabdatoare sa ajunga acasa la mama si la tata, pentru sarbatorile in familie.
  • Eu vreau sa fiu eu, mama cea care cauta sa cumpere si sa poarte neaparat aceiasi esarfa cu fluturi si flori, cum poarta si cele doua fete ale ei.
  • Eu vreau sa fiu eu, copilul care se bucura sa se dea in leagan, chiar si la 36 ani.
  • Eu vreau sa fiu eu, sotia care se bucura chiar si de o plimbare de 5 minute, pe subseara, sub clar de luna, dar tinand strans mana celui iubit.
  • Eu vreau sa fiu eu, femeia care se bucura de fiecare data cand ii infloreste o muscata la geam, oricare ar fi culoarea ei( I-am dedicat si un post pe blog o data).
  • Eu vreau sa fiu eu, bloggerul care isi simte coltului ochiului umezit, de fiecare data cand scrie despre oameni dragi sufletului. Sau de fiecare data citeste pe la alti bloggeri ceva emotionant, plin de suflet si drag.
  • Eu vreau sa fiu eu, omul care pastreaza intr-un chenar al sufletului, doar amintirile frumoase si doar bucuria gandului si nu se lasa niciodata provocata de nici o incondeiere, de nici un gand prafuit sau innegrit de rautate.


Sursa: www.tumblr.com
Eu vreau sa fiu eu si sunt ceea ce vreau sa fiu
 


Ce forma imbracam atunci cand decidem sa fim? Sub ce forma ne ascundem atunci cand decidem  sa nu fim?


Avem noi oare puterea de a etira momentul in care va trebui sa decidem sa nu mai fim ?

13 aprilie 2017

Argila fermecatoare si efectele miraculoase



Argila- material de constructie?

Cand eram copil, lutul era pentru mine material de constructie. Si atat.  
Aveam in sat "lutarie", adica un deal mare din care se extragea ceea ce numim astazi argila.
Pe atunci, eu stiam doar ca  lutul se amesteca cu balega de cal si cu paie, se framanta cu picioarele, iar a doua zi, barbatii si femeile, faceau cu mainile goale, chirpici, care dupa ce se uscau, erau folositi la constructia casei in loc de piatra.
Nu intelegeam niciodata cum de oamenii lucrau lutul cu mainile si picioarele goale si nu pateau nimic. Ma uitam la ei, cum se aseaza la masa, dupa munca obositoare dar eficienta. Pareau ca sunt bine. Nu vedeam pe ei bube, mancarimi, pete rosii sau vreo urticarie pe corp.
Nici prin cap sa imi dea, in acea vreme, ca lutul, sau argila cum ii spunem astazi, nu doar ca nu e daunator mainilor si picioarelor goale, ci este chiar recomandat pentru sanatatea si prospetimea pielii si a corpului.

Nu tot ce e frumos, e si miraculos

Am descoperit argila ca si remediu natural multi ani mai tarziu, cand, adult fiind, am avut o problema dermatologica cu pielea de pe palme. Vizitele la dermatologi, cremele renumite si frumos ambalate, medicamentele administrate nu ma ajutau in nici un fel. Ajunsesem sa nu mai am amprente, iar pielea de pe palme, crapa pur si simplu si sangera.
Cand parea ca nu o sa gasesc vreo data o solutie, cineva mi-a recomandat o cura cu argila de baut si cataplasme cu argila pe palme.
Am fost neincrezatoare. Cat de folositoare poate fi aceasta argila, care nu are miros si nici vre-un gust care sa ma ademeneasca. Si, sa fim seriosi, amestecata cu apa, nu arata prea aspectuos. Imi mai trebuia niste balega si ma apucam de facut chirpici..
Dar, pentru ca nu aveam alte solutii, iar mainile sangerau din ce in ce mai mult...
Am cautat intai ceva informatii, sa nu ma apuc sa beau vreo otrava. Macar daca era sa o fac, sa stiu ce fel de otrava e.
Nu doar ca am gasit argila de vanzare ( si de baut, dar si pentru "masca"  pe maini)  ci am gasit si o multime de informatii care imi spuneau ca Argila este chiar miraculoasa. De ce? Nu o sa va insir aici tot ce am aflat despre argila, pentru ca as putea scrie o carte.
Daca dati o cautare pe internet, veti gasi o multitudine de motive pentru care argila trebuie sa fie nelipsita din casa sau din cosmeticele pe care le aveti in casa. Voi enumera insa, doar trei motive, pe care le-am retinut inca de la prima cautare si care m-au convins sa incep cura de argila.

  • Argila contine o multime de minerale si substante necesare organismului ( Fier, Calciu, Magneziu, etc.)
  • Argila "suge" toate toxinele din organism si de pe piele si le curata si regenereaza mai bine decat orice alt medicament
  • Argila este si antiseptic si poate alunga bacteriile, mai bine decat gelurile antibacteriene ( care mai sunt si pline de chimicate)

In perioada in care am tinut cura, m-am simtit mai energica si mai plina de viata. Am simtit ca sunt zen, cum zic eu si ca nici o problema, nu e grava, daca nu e problema de sanatate.

Intr-o luna de zile, problema mea dermatologica a disparut si nici ca a mai aparut pana in ziua de azi ( au trecut vreo ceva ani). De atunci am reusit sa am pielea frumoasa si catifelata pe maini.
In schimb, de atunci, din casa mea, nu au disparut niciodata, argila si produsele pe baza de argila.




11 aprilie 2017

Fotografie incarcata de emotie

In serile de vara, dupa ce soarele apune luand cu el caldura dogoritoare, imi place sa ies in gradina si sa ma relaxez. Ma asez pe o banca sau ma intind pe iarba si ma uit la stele si la luna. E liniste, pace si racoare.
Amelia mi se alatura de multe ori. Uneori vine si tati.  Ne place sa stam sa depanam amintiri. Mi s-a intamplat de multe ori sa zicem: « eu nu tin minte asa ceva! » « Sigur a fost asta? » , « Nu te cred ! Cand a fost asta ? »
Si atunci, "reminder"-ul cel mai bun pentru toti sunt fotografiile.  Sunt un fel de: "ti-am spus eu!"
Fotografiile readuc langa noi, nu doar amintirea unor clipe uitate, ci si emotiile, trairile, bucuria sau tristetea momentului.
Cat mi-as dori sa imi reamintesc emotiile din copilarie prin fotografii! Din pacate nu prea am fotografii din acea perioada si bineinteles, peste multe dintre cele traite atunci, a trecut uitarea.
Ma bucur insa, pentru ca, fetele mele vor avea posibilitatea sa retraiasca si momentele pe care le-au uitat, prin multitudinea de fotografii pe care le facem.


Zilele trecute "rascoleam" prin fotografiile digitale si am gasit poza de mai jos. M-am uitat la ea si am simtit instant bucurie si emotie.


La prima vedere este o banala fotografie a litoralului romanesc. Dar pentru noi are o incarcatura si o poveste aparte. Este o fotografie speciala, pentru ca este fotografia care reprezinta prima noastra mini-calatorie adevarata in patru. Sunt primele noastre emotii traite pe malul marii, in calitate de familie completa, de 4 oameni ( de fapt doi dintre ei, doar omuleti).

Imi amintesc ca eram foarte stresata cum va fi, ce vom face, cum ne vom descurca. A. mic, cum ii spunem noi, avea doar 4 luni si un pic. Inca nu iesise din Bucuresti. Nu avusese un drum mai lung de o ora si acela pana la doctor si inapoi. Faceam liste peste liste cu necesarul de luat.  Am umplut masina de bagaje mari si mici, in ideea ca " poate vom avea nevoie".
Insa, cand am ajuns la mare, si am respirat aerul sarat, am ascultat primele valuri, am inteles ca nu aveam nevoie de nimic, decat de noi insine. De noi patru, familie completa si implinita.
Marea ne-a reamintit ca orice vacanta sau calatorie este speciala, daca o petreci alaturi de oameni dragi. Marea ne-a reincarcat cu energie pentru inca un an de zile si ne-a daruit amintiri pastrate cu drag in inimile noastre si prin fotografii.
Pentru Adelina, aceasta fotografie va reprezinta frumosul si specialul din prima ei vacanta.
Interesant este ca si pentru Amelia, poza primei vacante e tot de la mare. Marea Romaneasca, cu ale ei avantaje si dezavantaje :) Dar cu multe emotii, pe care le retraim de fiecare data cand vedem acea fotografie, dar si altele.


Eu nu am o poza dintr-o prima vacanta din copilarie, dar intentionez sa fac in curand fotografia primei noastre vacante in strainatate.
Da, ati inteles bine. Nu am fost niciodata intr-o vacanta in afara tarii. Dar urmeaza, zic eu plina de speranta J
Pana mai ieri, ma intrebam de unde sa incep cautarile si cum sa fac sa fiu sigura ca e cea mai buna oferta. Sunt atatea agentii de turism, companii aeriene, hoteluri, etc, etc. Mi se invarte capul doar cand ma gandesc cate informatii sunt pe internet si ca nu voi reusi sa le sintetizez corect.
Coincidenta a facut, ca zilele astea, sa aflu despre Momondo. Asa ca, am de gand sa vad cu ce se mananca acest site de turism international si sa imi gasesc cea mai buna oferta pentru o vacanta tot in patru, dar in strainatate. Acolo unde, vom crea si pastra in fotografii, amintirile primei vacante in strainatate.

De ce intentionez sa folosesc Momondo? Pentru ca:
  • Este practic un motor de cautare care promite sa caute vacanta dorita, la cel mai bun pret.
  • Pentru ca Momondo promite ca doar cu "un singur click, compari și găsești cele mai bune oferte de la agențiile de turism și companiile aeriene locale și international"
  • Pentru ca, folosind Momondo, pe langa bilete de avion low cost, oferte imbatabile la hotelurile cautate, putem afla si diverse trucuri care ne pot ajuta sa facem pretul si mai avantajos.
Sigur, veti zice ca nu pot lauda ceva ce inca nu am testat. Si aveti dreptate. Doar ca in cazul lor, increderea mi-o ofera si numeroasele distinctii primite in presa internationala. Si cum, pentru mine,  CNN, de ex.  e de incredere (vorba aia " spune-mi cine ti-e prieten, ca sa iti spun cine esti tu") am incredere si in Momonda.
In plus, la o cautare rapida, am vazut ca, in 2016, au fost recomandati si de ProTv Romania. Iar pe forumuri am vazut ca, prin 2014, site-ul a fost numit de catre cineva «  google-ul zborurilor »  pentru ca  « iti aduce pe tava o serie larga de oferte ».
Nu am ce pierde, ei vin cu propunerea, daca imi place oferta, ma directioneaza catre compania aeriana sau agentia de turism. Daca nu, mai caut J
Asa ca, abia astept sa revin aici sa completez povestea cu fotografia primei calatorii in strainatate !

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog2017


10 aprilie 2017

A spus DA bijuteriilor Majorica.

Soarele tomnatic patrunde pe geam si ii face voalul sa sclipeasca asa cum sclipesc
O raza de lumina ii mangaie mana iar privirea ei coboara pe degetul inelar. Perla de pe deget straluceste in razele soarelui. E perfecta! Rotunda, alba si straluceste la fel ca si fata ei astazi.
Isi aminteste perfect momentul in care a primit inelul! S-a indragostit de inel si de perla perfecta, de la prima vedere. La fel cum se indragostise si de el cu 5 ani in urma.
A spus DA, mai repede decat isi imaginase ca va spune atunci cand va veni intrebarea. Dar, pe langa dorinta de a-l avea pe el alaturi toata viata, isi dorea sa simta perfectiunea inelului si a perlei pe degetului ei.

Colectia Majorica era marca de bijuterii,  care ii adusese DA-ul din viata ei. Si cu el, adusese si perlele. Micute, discrete, dar care o faceau sa zambeasca de fiecare data cand le privea.
Au fixat rapid data nuntii.
Iar pregatirile de nunta, nu au inceput cu gasirea rochiei potrivite. Au inceput cu gasirea bijuteriilor potrivite, care sa se asorteze cu inelul. Stia ca dupa ce va gasi bijuteriile potrivite, gasirea rochiei va fi floare la ureche. Perlele se potriveau oricarei rochii de mireasa, in conceptia ei.


"De mai bine de 100 ani, perlele de Majorica au fost recunoscute in intreaga lume ca perlele Insulei Mallorca, Spania. Confectionate manual printr-un proces traditional ce foloseste elemente naturale, organice si marine, acestea sunt identice sub toate formele de culoare, luciu si irizatie cu cele mai veritabile perle."


A citit informatia aceasta pe site-ul online al magazinului Splend'Or, cand s-a informat de unde  este inelul. pentru a gasi si restul bijuteriilor potrivite tinutei din ziua cea mare. Deci, perlele erau lucrate manual, cu grija si cu pasiune. I se parea minunat ca cineva a pregatit aceste bijuterii pentru ea, cu dragoste si cu multa migala.


Nu a vrut sa isi comande online, desi ar fi putut. Dar voia sa le pipaie si sa le simta inainte sa le cumpere.

Si ce daca nu era din Bucuresti. Stia ca poate gasi un magazin Splend'or in aproape orice oras mare din Romania. Si daca nu ar fi gasit in orasul ei, gasea in orasul vecin. Doar sunt 45 magazine in toata tara! Avea de unde alege!
In magazin, o multime de bijuterii din aur sau din argint, ceasuri, accesorii de tot felul, ii furau ochii . Ar fi putut sa isi cumpere si multe alte lucruri de acolo. Mai ales ca preturile erau si ele foarte bune( incepeau de la 20 RON).
Dar, ea stia ce isi doreste! Asa ca a pastrat in cap ca aici poate gasi multe idei de cadouri pentru viitor si a mers tinta la bijuteriile Majorica. Si-a ales dupa indelungi analize si dupa ce a mangaiat cu drag perlele din vitrina.





Si-a ales colierul cu perle. Rotunde si perfecte la fel ca perla de pe mana.













Si a mai ales si o pereche de cercei, micuti, dar plini de gratie si frumusete.


A iesit cu cerceii in urechi si cu colierul la gat.
Se potriveau si cu rochia neagra in care era imbracata. Si se simtea atat de frumoasa in ele!
Stia ca ziua nuntii va fi perfecta! Stia ca viata impreuna cu el va fi perfecta ! Doar a stiut sa o faca fericita din nou ! Cu perlele Majorica !


Acest articol este scris pentru Spring SuperBlog2017

06 aprilie 2017

Traditiile chinezesti sharuite in Romania

China este pentru mine o tara misterioasa. Mi se pare ca oricat as citi despre ea, nu voi ajunge sa aflu, pe deplin, tainele acestei tari. 
Daca as vizita-o, as avea nevoie de o viata intreaga pentru a o intelege.
Este o tara plina de traditie, de frumos si de culoare. Savoarea tarii poate fi "simtita" in traditiile lor interesante, multiple si deosebite, in strazile pline de scrisul indescifrabil pentru noi ceilalti, dar si in specialitatile lor culinare.
Iar pentru a simti savoarea adevarata a acestei tari, trebuie sa incerci mancarea lor. Si nu un fel-doua acolo, ci cat mai multe posibil. Altfel, nu vei patrunde cu adevarat in ceea ce inseamna mancare chinezeasca.  Mii de arome se intrepatrund in fiecare fel, iar zecile de ingrediente dau, de fiecare data, un gust unic fiecarei specialitati ( chiar daca e tot orez).


Cum? Ai zis ca ai vrea sa te apuci tu sa gatesti toate specialitatile alea? Crezi tu, ca, cea mai buna mancare e cea gatita acasa?
Poti incerca, dar sa stii ca multitudinea de ingrediente si condimente folosite, face ca prepararea unor specialitati cu o adevarata savoare chinezeasca, sa fie o treaba grea pentru omul de rand.
Un studiu facut prin 1983 zice ca in China sunt peste 60 mii specialitati! 60 mii!
Chiar si daca vei merge intr-o calatorie si vei incerca sa gusti, nu vei reusi sa gusti prea multe. Poate doar sa te muti acolo o perioada...


Stii si tu, ca, nu ne putem muta cu toti acolo( si asa sunt multi).


Asa ca, uite, avem o alta solutie la indemana: Wu Xing.


Wu Xing a adus in Romania o mare parte din savoarea adevarata a mancarurilor chinezesti.
Si nu a adus doar felurile de mancare.
Wu Xing a adus si a impartasit cu noi si traditiile care ne invata, ce inseamna pentru un chinez adevarat, sa "stai" la masa.
Pe langa nelipsitele betisoarele, Wu Xing a adus traditia care spune ca mancarea trebuie sa fie nu doar gustoasa si savuroasa, ci si aspectuoasa.
Tot ei tin cont si de faptul ca bucatelele trebuie taiate potrivit de mari, astfel incat sa nu fie nevoie de furculita sau cutit ( care, in China, sunt considerate arme periculoase).
Dar cea mai interesanta traditie adusa din China, mi s-a parut cea in care mancarea este pusa pe mijlocul mesei . In China, mesele sunt rotunde si se invart. Astfel, toti se servesc din toate felurile de mancare comandate.


Imi doream sa traiesc o experienta similara ( poate fara mese rotunde dar cu principiul bine cunoscut de share) . Si atunci am aflat ca de curand, a aparut noua aplicatie Wu-Xing: Share your box.
Mi s-au aprins beculetele :e o solutie ideala pentru noi! Astfel, gustam cat mai multe feluri de mancare si incercam sa ne simtim la masa, ca niste chinezi adevarati!  Nu?


Hai sa comandam! Cum facem?
Pai, sa ne numaram: suntem 10 aici in birou, toti gurmanzi si dornici de a incerca mancaruri noi.
Colega mea din dreapta si-a instalat rapid noua aplicatie Wu Xing. Intre timp noi faceam "brainstorming" ce sa comandam, pentru a nu lua doua persoane acelasi fel de mancare.
Am ales ceea ce noua ni s-a parut ca fiind feluri caudate. Ne macina curiozitatea, ce o fi alea ( de ex.: "furnici in copaci", "vita cu urechi de lemn", "pachetele de primavara", "Pui Gong Bao", etc., etc. )
In paralel, colega noastra, bifa repede optiunile alese, adresa de livrare si alte detalii care se cer.
In euforia noastra de a comanda cat mai multe feluri diverse, am uitat sa ii spunem colegei, ca 8 din cei 10, nu stiu inca sa manance cu betisoarele. Asa ca, la scurt timp, cand a si ajuns comanda, a fost o intreaga poveste sa invatam sa mancam cu betisoarele. Cei doi colegi care stiau, au incercat sa ne arate timp de vreo 5 minute, dar s-au dat batuti, cand au vazut ca avem toti doua maini stangi. Mai ales ca deja muream toti de pofta si de mirosul apetisant care venea din cutii.
Pana la urma, ne-am adus setul de furculite de plastic ( aveam noi unul de rezerva pentru cazurile in care un coleg are ceva bun de impartit ).
Si a inceput nebunia in care, ne dadeam peste mana unul la altul. Nebunia in care, se auzeau doar " of" si "ah" si la fiecare preparat nou, spuneam" acesta e cel mai bun", " ba acesta".
- Comandam si maine, nu-I asa? Intreaba colega care avea instalata aplicatia. Avem 15% reducere nu doar azi ci pana pe 30 aprilie, daca mai comandam prin aplicatie!
- Daaaa! Facem lista pentru maine?


Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog2017